Încep lucrările pe DJ 659! Recomandările polițiștilor argeșeni
În perioada 28 aprilie, ora 09:00, 30 aprilie, ora 19:00, traficul rutier va fi închis total pe DJ 659, în comuna Bradu din județul Argeș, la kilometrul rutier 7+980.
În zona menționată vor fi făcute lucrări de amenajare a trecerii la nivel cu calea ferată cu dale de beton armat.
Șoferii sunt rugați să folosească rute alternative după cum urmează:
– DJ659 <-> DN65 <-> DN65A <-> DJ659A <-> DJ659
– DJ659 <-> DN65 <->DN65B <-> A1 <-> DJ503 <-> DJ659
Pentru o desfășurare normală a lucrurilor, polițiștii argeșeni recomandă
– în condiții de trafic aglomerat sau la drum întins, păstrați o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculul care circulă înaintea dvs.;
– respectați limitele legale de viteză, atât în localități cât și în afara acestora;
– nu vă angajați în depășiri riscante;
– asigurați-vă temeinic înainte de orice schimbare a direcției de mers;
– nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.
De asemenea, oamenii legii le mai recomandă șoferilor să își planifice din timp deplasările, ținând cont atât de restricțiile de circulație impuse de zona respectivă, adoptând o conduită preventivă, dar și de condițiile meteo-rutiere.
foto descriptiv botoseanul.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro