Cetățenii comunei Moșoaia pot depune cererile și declarațiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, aferente sezonului rece 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027.
Sprijinul financiar se acordă familiilor și persoanelor singure care îndeplinesc condițiile legale privind veniturile și bunurile deținute. În cazul familiilor, venitul mediu net lunar trebuie să fie până la 1.386 lei/persoană, iar la persoanele singure 2.053 de lei.
Ajutorul pentru încălzire se acordă pentru perioada noiembrie 2026 – martie 2027 și acoperă cheltuielile pentru gaze naturale, energie electrică, energie termică în sistem centralizat sau lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri. 20 noiembrie este termenul-limită pentru depunerea cererilor astfel încât ajutorul să fie acordat pentru întregul sezon rece (noiembrie 2026 – martie 2027).
Cererile depuse după data de 20 noiembrie vor fi procesate, iar dreptul la ajutor se va stabili începând cu luna depunerii sau cu luna următoare, conform prevederilor legale în vigoare.
Material realizat de S.P.
Foto: ediția tipărită
























