Administrația locală din Mioveni anunță cetățenii că de astăzi, lucrările de extindere a sistemului de distribuție cu gaze naturale la Făgetu sunt în plină desfășurare.
Demersurile pentru realizarea acestui proiect au fost începute de către Primărie și Consiliul Local Mioveni încă de acum șase ani, însă a fost necesar să se schimbe legislația pentru ca administrația locală să poată porni investiția din fonduri proprii.
Investiția, de la bugetul local al orașului Mioveni.
Proiectul de la Făgetu va avea două componente, respectiv rețeaua de distribuție gaze și stația de reglare și măsurare a gazelor naturale. Traseul total va avea o lungime de 9 kilometri și va costa aproximativ 1,8 milioane euro, investiția fiind suportată în întregime de la bugetul local al orașului Mioveni. ”Participanții la trafic sunt rugați să circule cu atenție sporită în zonă, pe parcursul derulării acestor lucrări, respectând semnele de circulație și viteza legală, și ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, transmite administrația locală din Mioveni.
Sursă foto: Facebook Primăria Orasului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Atenție argeșeni! Au rămas bilete de tratament nevalorificate pentru perioada 26 – 30 august!