anchetaonline.ro

Incident grav în Găvana! O bătrână s-a aruncat de la etajul trei

de | 21.04.2026 19:07 | Eveniment, Județean

Un incident grav a avut loc, în urmă cu puțin timp, în cartierul piteștean Găvana. O femeie, în vârstă de 79 de ani, a căzut de la etajul 3 al unui bloc de locuințe.

Potrivit martorilor oculari, femeia ar fi recurs la un gest extrem. Martorii spun că ar fi văzut-o urcându-se pe geam, iar apoi a sărit în gol.

​La fața locului a sosit imediat un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Argeș, care i-a acordat primele îngrijiri medicale și a transportat-o de urgență la spital. Femeia este conștientă.

La locul evenimentului au intervenit și polițiștii Secției 2 Poliție Pitești, care au deschis o anchetă.

În cursul acestei seri, polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană vârstnică s-ar fi precipitat de la un etaj superior, în zona unui bloc de locuințe din cartierul piteștean Găvana.

La locul evenimentului au intervenit polițiștii Secției 2 Poliție Pitești, precum și un echipaj medical.

Persoana în cauză, femeie de 79 de ani, a fost preluată de către un echipaj medical, conștientă, necooperantă, din primele verificări rezultând că persoana în cauză s-ar fi aruncat de la etajul al treilea, de la imobilul unde locuiește.”, transmite IPJ Argeș

Foto descriptiv: tvsud

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

El este polițistul din Mioveni găsit împușcat pe un teren din Tulcea. Liviu avea doar 20 de ani

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole