Argeș: S-a urcat beat la volan și apoi i-a dat mașina și unui tânăr fără permis

de | 21.01.2024 14:30 | Județean, Eveniment

Mai multe infracțiuni rutiere în urma unei depistări în trafic efectuată de polițiști!

Inconștiență fără margini din partea unui bărbat de 40 de ani din Bascov. După ce a consumat alcool, bărbatul a decis să plece la plimbare cu mașina. Însă nu singur, ci însoțit de un tânăr de 18 ani.

La un moment dat, bărbatul l-a lăsat pe tânăr să îi conducă mașina, deși știa că acesta nu deține permis de conducere. Cursa nu a durat mult, iar pe strada Zamfirești, din municipiul Pitești, ei au fost trași pe dreapta de polițiști, pentru un control de rutină.

În momentul depistării, la volan se afla tânărul de 18 ani, din Bascov. Oamenii legii au efectuat verificări, iar în urma acestora au constatat că tânărul nu deține permis de conducere.

Proprietarul mașinii a fost și el verificat și testat cu aparatul etilotest, iar în urma testării a rezultat că bărbatul de 40 de ani se afla sub influența alcoolului, valoarea rezultată fiind peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

De asemenea, împreună cu acesta în autovehicul se mai afla un bărbat de 40 de ani, din Bascov, deținător al autovehiculului, despre care s-a stabilit că i-ar fi încredințat vehiculul, deși cunoștea că tânărul nu deține permis de conducere.

Totodată, din verificările preliminare s-a stabilit că și deținătorul autovehiculului ar fi condus anterior depistării, deși ar fi consumat, în prealabil, alcool. În urma testării cu aparatul etilotesta rezultat că bărbatul de 40 de ani se afla sub influența alcoolului, valoarea rezultată fiind peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.”, transmite IPJ Argeș

Prin urmare, în urma celor constatate, cei doi s-au ales cu dosare penale, tânărul pentru că a condus fără permis, iar bărbatul de 40 de ani va fi cercetat pentru încredințarea unui autovehicul spre a fi condus unei persoane despre care cunoaște că nu deține permis de conducere, precum și conducere sub influența alcoolului.

Oamenii legii continuă verificările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.

Foto descriptiv digi24.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Se circulă în condiții de iarnă pe drumurile din Argeș: 33 de accidente în 48 de ore

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bascov | Pitești

Ultimele articole