Indexarea pensiilor, eliminarea CASS pentru veterani și mame, protejarea puterii de cumpărare și sprijinirea persoanelor cu dizabilități se numără printre prioritățile anunțate de Petre Florin Manole, propus pentru funcția de ministru al Muncii. Acesta promite măsuri pentru protejarea familiilor vulnerabile, sprijinirea tinerilor și șomerilor pentru integrarea pe piața muncii, dar și o implicare mai activă în apărarea drepturilor românilor care lucrează în străinătate.
”Românii au nevoie de schimbari pe care să le simtă în fiecare zi, în casele lor și în bugetul familiei.
Voi susține ferm patru priorități: indexarea pensiilor; eliminarea CASS pentru veterani și mai ales pentru mame, pentru ca venitul unei familii să nu fie împovărat tocmai atunci când crește responsabilitatea; protejarea puterii de cumpărare a celor care muncesc și sprijinirea reală a persoanelor cu dizabilități, pentru demnitate și șanse egale, cuvinte care să nu rămână doar pe hârtie”, a precizat fostul ministru al Muncii, Florin Manole.
Florin Manole: ”Voi fi un partener serios al sindicatelor și patronatelor în demersurile lor”
Familiile vulnerabile nu trebuie să suporte cea mai mare povară a redresării fiscal-bugetare, susține Petre Florin Manole, ministrul propus la Ministerul Muncii. Acesta anunță că va căuta soluții pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili, integrarea tinerilor și șomerilor pe piața muncii și consolidarea dialogului cu sindicatele și patronatele. Totodată, oficialul promite o mai bună monitorizare a drepturilor românilor care lucrează în străinătate, inclusiv în ceea ce privește munca, protecția socială și pensiile.
”Familiile care întâmpină cele mai mari dificultăți NU vor mai fi cele care vor duce cea mai grea povară în redresarea fiscal-bugetară.
Vom colabora cu ministerele Energiei și Mediului pentru a găsi soluții și finanțare pentru consumatorii vulnerabili.
Împreună cu ministerul Economiei vom corela resursele de formare ca să susținem tinerii și șomerii pentru a se (re)activa pe piața muncii.
Și, mai ales, voi fi un partener serios al sindicatelor și patronatelor în demersurile lor.
Activitatea ministerului nu trebuie să fie opacă.
Nu în ultimul rând, Ministerul Muncii are și obligații față de românii care muncesc în afara țării. Drepturile lor, fie cele referitoare la muncă, fie cele referitoare la drepturi sociale sau pensii, la demnitate și respect, trebuie să fie urmărite de atașații de muncă, care vor trebui să arate că sunt mai activi decât au fost până acum.”, a mai precizat ministrul propus la Muncă, Petre Florin Manole.
Vă reamintim lista de propuneri – membri ai Guvernului Niculescu
Prim-ministru – Luca-Alexandru Niculescu (Independent)
Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne – Marian Neacșu (PSD)
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii – Ștefan-Ovidiu Popa (PSD)
Ministrul Finanțelor – Alexandru Nazare (Independent)
Ministrul Afacerilor Externe – Sebastian-Dănuț Neculăescu (Independent)
Ministrul Justiției – Radu Marinescu (PSD)
Ministrul Apărării Naționale – Ștefan-Radu Oprea (PSD)
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului – Daniel-Cătălin Zamfir (PSD)
Ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială – Costinel-Bogdan Dumitru (Independent)
Ministrul Energiei – Dumitru Chișăliță (Independent)
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Florin-Ionuț Barbu (PSD)
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – Natalia-Elena Intotero (PSD)
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Marcel-AlexandruStoica (PSD)
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene – Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD)
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale – Petre FlorinManole (PSD)
Ministrul Sănătății – Alexandru-Florin Rogobete (PSD)
Ministrul Educației și Cercetării – Valentin-Sorin Costreie (Independent)
Ministrul delegat pentru Învățământ Preuniversitar – Sorin-GabrielIonescu (PSD)
- Ministrul Culturii – Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan (Independent).
Sursă foto: FB Florin Manole.


























