Informare meteorologică de la ANM! Nu scăpăm de ploi și vânt
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o nouă informare meteorologică. Potrivit ANM, vor fi ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului.
Informarea meteorologică este valabilă de marți, de la ora 18:00, până joi, 20 aprilie, la ora 20:00. În acest interval, va ploua în centrul, sudul și estul țării, urmând să se acumuleze cantități de apă de 10…15 l mp.
Totodată, meeteorologii atrag atenția că joi, pe arii restrânse, vor fi descărcări electrice și grindină.
În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, la altitudini de peste 1700 m vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă.
Vântul va avea unele intensificări în estul și sud-estul teritoriului, precum și în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45…55 km/h”, transmite ANM.
Cod Galben în 4 județe din țară
Totodată, Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben, valabilă în intervalul 18 aprilie, ora 22 – 19 aprilie, ora 18, pentru 4 județe din România.
Conform reprezentanților ANM, în Dobrogea și sud-estul Munteniei vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă și, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Foto descriptiv Botosaneanul
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Doi tineri au condus „la mișto” prin Pitești și au plătit scump!