Consilierii județeni au aprobat astăzi, în ședință extraordinară, prelungirea execuției unor proiecte, fără a depăși 31 decembrie 2024, precum și cheltuielile necesare pentru implementarea și operaționalizarea proiectelor în scopul finalizării integrale ale acestora, respectiv a cheltuielilor estimate aferente finalizării acestora, potrivit informării Consiliului Județean (CJ) Argeș.
Hotărârile adoptate au avut la bază modificările legislative aduse de PUG nr 36 din mai 2023 care stabilește cadrul general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014—2020, precum și Instrucțiunea MIPE Nr. 207/31.10.2023, care vizează proiectele în derulare pe POR 2014-2020 si cele pe POIM 2014-2020, în scopul realizării integrale a acestora, atingerii indicatorilor, rezultatelor și obiectivelor propuse, precum și asigurării funcționalității proiectului.
„Prelungim execuția anumitor proiecte. Vestea bună este aceea că valoarea eligibilă va fi atrasă anul acesta, practic rămânând anumite activități, așa cum am spus puțin mai devreme, poate cele de recepție în cele mai multe cazuri sau de publicitate sau anumite formalități tehnice. Această întârziere a fost, pe de o parte, pricinuită din cauza termenelor foarte strânse sau a lucrărilor care au apărut pe parcurs, cum este cazul la Cetatea Poenari, la Galeria de Artă sau la Muzeul Județean, lucrări despre care nu s-a știut la momentul proiectării. Vreau să subliniez că suntem singurul județ din Regiunea Sud Muntenia și singurul Consiliu Județean care cheltuim întreaga sumă eligibilă în acest an și așadar în acest exercițiu financiar, prin așa-numita cazare, fără să prelungim proiectele în exercițiul financiar următor și astfel să pierdem bani europeni. Restul de cheltuieli care vor mai fi necesare se încadrează pe valorile neeligibile”, a explicat Marius Nicolaescu, vicepreședinte CJ Argeș, potrivit informării publicate.
Astfel, în ședința de astăzi au fost aprobate următoarele hotărâri:
- Prelungirea duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului cu titlul „Conservarea și Consolidarea Cetății Poenari Argeș”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
- Finalizarea proiectului ”Consolidarea infrastructurii medicale pentru a face față provocărilor ridicate de combatere a epidemiei de COVID-19 la Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf Andrei”, Valea Iașului”, Cod SMIS 2014+ 155528 și a cheltuielilor estimate legate de acesta, în vederea asigurării funcționalității sale.
- Prelungirea duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului cu titlul „Extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
- Prelungirea duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului „Extindere, modernizare și dotare spații Urgență Spitalul de Pediatrie Pitești”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 COD SMIS 119335.
- Prelungirea duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului cu titlul „Extinderea, Modernizarea și Dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
- Prelungirea duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului cu titlul “Creşterea eficienţei energetice a Palatului Administrativ, situat în Piteşti, Piaţa Vasile Milea, nr.1, judeţul Argeş”.
- Aprobarea finalizării proiectului “Restaurarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna”- Consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural”, cod SMIS 116332 și a cheltuielilor estimate legate de acesta, în vederea asigurării funcționalității sale.
- Aprobarea finalizării proiectului „EXTINDERE ȘI DOTARE SPAȚII URGENȚĂ ȘI AMENAJĂRI INCINTĂ SPITAL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI”, cod SMIS 119306 și a cheltuielilor estimate legate de acesta, în vederea asigurării funcționalității sale.
- Aprobarea finalizării proiectului “RESTAURAREA MUZEULUI JUDEȚEAN ARGEȘ – CONSOLIDAREA, PROTEJAREA ȘI VALORIFICAREA PATRIMONIULUI CULTURAL”, cod SMIS 116333 și a cheltuielilor estimate legate de acesta, în vederea asigurării funcționalității sale.
- Aprobarea finalizării proiectului “Modernizare DJ 503 limita județului Dâmbovița – Slobozia – Rociu – Oarja – Cătanele (DJ 702 G – km 3+824) km 98+000 – 140+034 (42,034 km) în județul Argeș”, cod SMIS 122454 și a cheltuielilor estimate legate de acesta, în vederea asigurării funcționalității sale.
- Aprobarea prelungirii duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului “Complex de Servicii Sociale, Oraș Costești, Judetul Argeș”, finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.
- Aprobarea prelungirii duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului “Complex de 4 Locuinţe Protejate şi Centru de Zi, Comuna Ciofrângeni, Judetul Argeș”, finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.
- Aprobarea prelungirii duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului “Complex de Servicii Sociale, Oraș Câmpulung, Judetul Argeș”, finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.
- Aprobarea perioadei de prelungire a duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului “Complex de 4 Locuinţe protejate şi Centru de zi, Comuna Tigveni, sat Bârseştii de jos, Judeţul Argeş“, finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.
- Aprobarea prelungirii duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului “Complex de 4 Locuinţe Protejate şi Centru de Zi, Comuna Tigveni, Sat Bălilești, Judetul Argeș”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
- Încetarea mandatului de consilier județean al domnului Mîndroc Cătălin Viorel.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Consiliul Județean Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: