Internet fix. A crescut cu peste 50% viteza medie de upload

de | 24.02.2023 17:09 | După locație, După subiect, Lifestyle, Știri

Viteza medie de upload a crescut în anul 2022 cu peste 50 % a anunțat Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) în comunicatul publicat pe site-ul oficial.

”Conform statisticilor elaborate de ANCOM pe baza testelor efectuate în cadrul platformei Netograf, în 2022 utilizatorii din România au experimentat o viteză medie de download de 533 Mbps pentru internetul fix prin cablu, în creștere cu aproximativ 17% comparativ cu anul anterior, și o viteză medie de upload de 455 Mbps, în creștere cu 52% față de anul 2021, la nivelul primilor 5 furnizori de internet fix în funcție de numărul de conexiuni. Creșteri similare au fost înregistrate și în ceea ce privește internetul mobil la nivel național, utilizatorii experimentând o viteză medie de download de 38 Mbps, cu 26% mai mare decât în anul anterior și o viteză medie de upload de 15 Mbps, cu 46% mai mare față de anul 2021. Din analiza statisticilor aferente anului 2022 pentru internetul fix, se remarcă o tendință de echilibrare între vitezele de upload și download pe cablu și wifi pentru furnizorii mari de pe piața din România, fapt care sugerează o adaptare a serviciilor de comunicații electronice pe baza nevoilor extinse ale utilizatorilor. De asemenea, această tendință semnalizează debutul unei digitalizări de masă, în sensul pregătirii serviciilor suport de acces la internet pentru a sprijini o utilizare intensivă a serviciilor de conținut peste internet pentru tot mai multe activități ce necesită și o viteză uplink semnificativă, cum ar fi, spre exemplu, telemunca sau teleșcoala”, potrivit sursei citate.

În ce privește vitezele medii de transfer al datelor pentru serviciul mobil de acces la internet, ANCOM precizează că se remarcă o creștere, chiar și în lipsa unor implementări naționale semnificative ale tehnologiilor mobile 5G. Totodată, ținând cont și de experiența altor state și regiuni privind implementarea 5G, foarte probabil, efectele licențelor de utilizare a spectrului mobil acordate la finalul anului 2022 asupra vitezelor medii de transfer al datelor se vor vedea începând de anul acesta.

Viteza medie – download și upload internet fix

Testele efectuate de utilizatori în cadrul platformei Netograf arată că anul trecut viteza medie de download pentru internetul fix prin cablu a crescut cu aproximativ 17% față de anul 2021, ajungând la 533 Mbps, în timp ce viteza medie de upload a înregistrat o creștere de 52%, ajungând la 455 Mbps, la nivelul primilor 5 furnizori de internet fix în funcție de numărul de conexiuni. ”În ceea ce privește vitezele înregistrate pentru serviciul de acces la internet fix prin conexiuni wifi, utilizatorii au experimentat în 2022 o viteză medie de download  la nivel național de 135 Mbps, în creștere cu 20% față de anul 2021, și o viteză medie de upload de 111 Mbps, cu 25% mai mare decât cea înregistrată anul anterior”, potrivit sursei citate.

Viteza medie – download  și upload internet mobil

În privința serviciului de acces la internet mobil, rezultatele testelor efectuate de utilizatori în cadrul platformei Netograf în anul 2022 indică o viteză medie de download la nivel național de 38 Mbps, în creștere cu 26% față de anul 2021, respectiv o viteză medie de upload de 15 Mbps, cu 46% mai mare decât cea înregistrată pe parcursul anului 2021.

Netograf este o platformă electronică dezvoltată de ANCOM prin care românii pot verifica permanent calitatea serviciului de acces la internet pe care îl plătesc. Totodată, utilizatorii au acces la statistici ale valorilor parametrilor de calitate, obținute pe baza testelor realizate de utilizatorii Netograf. Platforma Netograf cuprinde aplicația web, aplicația desktop pentru terminale fixe ce poate fi descărcată de pe netograf.ro și aplicațiile mobile pentru sistemele de operare Android și iOS disponibile în magazinele dedicate (Google Play pentru Android și App Store pentru iOS).

Foto descriptiv. Sursă foto: officedirect.ro.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Fără TikTok! Decizie privind Comisia Europeană

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Google | Vedea