Veste bună pentru locuitorii din Curtea de Argeș: în 2023 va fi cuprins pe lista de investiții un nou proiect de interes, cu precădere pentru generația tânără – un teren de sport, mai precis de baschet în zona Progresu. Anunțul vine de la președintele PNL Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu.
PNL Curtea de Argeș a reușit să strângă peste 1.500 de semnături necesare proiectului, declarat eligibil, și anume un teren de baschet în zona Progresu.
“Faptul ca au fost depuse 13 proiecte, iar proiectul finalist a strâns de trei ori mai multe semnături decât necesarul, arată că bugetarea participativă este o inițiativă de succes, care aduce nevoile locuitorilor în prim plan, implicându-i direct. Având în vedere ca acest proiect are ca obiectiv realizarea unui teren de baschet se vede nevoia clară a locuitorilor de a avea mai multe terenuri și spatii destinate sportului și petrecerii timpului liber”, a explicat președintele PNL Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu, mulțumind tuturor celor care s-au implicat și au susținut proiectul.
Conform regulamentului, acest proiect va fi cuprins pe lista de investiții pentru anul 2023, iar consilierii locali ai PNL vor susține implementarea sa în prima jumătate a anului viitor, anunță liberalii din Curtea de Argeș.
Foto descriptiv. Sursa foto:
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: