Investiţii de 15 milioane lei în infrastructura instituţională a oraşului Costeşti!

de | 23.02.2024 17:50 | Din ediția tipărită, Administrație, Costești

▼ S-au lansat licitaţiile pentru reabilitarea Grădiniţei „Fantezia” şi a sediului Primăriei Costeşti

Două dintre proiectele cu fonduri europene pe care primarul Ion Baicea le-a accesat şi semnat recent au intrat în etapa licitaţiilor, fiind urcate săptămâna trecută pe platforma naţională a achiziţiilor publice. Este vorba despre reabilitarea Grădiniţei Fantezia şi eficientizarea energetică a sediului administraţiei locale, ambele investiţii finanţate prin PNRR, care totalizează aproximativ 15 milioane lei.

► Grădiniţa „Fantezia”

Cele două clădiri în care funcţionează Grădiniţa cu Program Prelungit „Fantezia” vor fi reabilitate integrat, iar pentru execuţia lucrărilor Primăria Costeşti pune la bătaie 8.795.438,65 lei (sumă ce nu include TVA). Pentru realizarea eficientizării energetice, se propun următoarele lucrări:

  • Refacerea sistematizării din jurul construcției pentru a împiedica acumularea apelor pluviale lângă construcție.
  • Realizarea trotuarelor etanșe din beton armat în jurul clădirii.
  • Izolarea termică a pereților exteriori, a pereților spre spații neîncălzite cu un strat de 15 cm de vată minerală sau polistiren expandat, a plăcii spre pod cu saltele de vată minerală de 20 cm grosime și a pardoselii cu 15 cm polistiren extrudat.
  • Înlocuirea ferestrelor și a ușilor exterioare tripan.
  • Reabilitarea termică a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde de consum: o reglare și optimizare instalație încălzire cu centrale termice cu combustibil gazos, montate în cascadă, montare robinete termostatate.
  • Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu – respectiv panouri fotovoltaice şi panouri solare termice pentru producere energie termică aferentă apei calde de consum.
  • Lucrări de instalare, reabilitare şi modernizare a sistemelor de climatizare sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior.
  • Lucrări de reabilitare şi modernizare a instalațiilor de iluminat şi înlocuirea surselor de iluminat actuale cu altele eficiente energetic, de tip LED.

► Primăria Costeşti

Cel de-al doilea proiect lansat săptămâna trecută în SICAP este „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei la Primăria orașului Costești, județul Argeș”, în valoare de 3.690.397,68 lei (fără TVA). Având în vedere concluziile auditului energetic, proiectul propune următoarele lucrări:

  • Realizarea unei anvelope complete.
  • Refacerea trotuarului de gardă și termoizolarea fundației și a soclului, fapt ce va ajuta conservarea investiției pe viitor, prin evitarea celor mai uzuale infiltrații.
  • Înlocuirea parțială a sistemului de distribuție centralizată a agentului termic.
  • Instalarea de panouri solare și fotovoltaice.
  • Reabilitarea instalației de iluminat.
  • Facilităţi de acces pentru persoanele cu dizabilități (inclusiv un sistem cu lift pentru persoanele cu dizabilități și un grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități, realizat la nivelul parterului).
  • Se vor reface finisajele din realizarea intervențiilor.

Pentru ambele licitaţii, termenul-limită de depunere a ofertelor de către firmele interesate este 4 martie, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

După 1 martie, încep lucrările la canalizarea de 40 km de la Costeşti

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Costeşti | Ion Baicea