Consiliul Local Coşeşti a aprobat proiectul de buget pentru anul 2023 propus de către primarul Nicolae Pană. Astfel, anul acesta are la dispoziţie un buget de circa 15,6 milioane lei.
Odată cu bugetul, a fost aprobat şi programul de investiţii publice pe anul 2023, care cuprinde 32 de obiective aflate în diverse stadii şi care vor fi finanţate din bugetul local – unele care vor fi executate chiar anul acesta, altele pentru care se vor întocmi documentaţiile şi studiile de oportunitate, fiind în faza de început. Astfel, aproximativ 6,7 milioane de lei reprezintă banii alocaţi pentru secţiune de dezvoltare, cele mai mari sume fiind pentru investiţii în alimentări cu apă şi amenajări hidrotehnice şi pentru iluminat public şi electrificare – 1,6 milioane lei.
Lista investiţiilor
Iată ce cuprinde lista investiţiilor de la Coşeşti din acest an:
- achiziţie staţii de autobuz – 42.000 lei
- achiziţie terenuri şi imobile – 200.000 lei
- achiziţie echipamente de birou – 18.000 lei
- reabilitarea moderată a sediului Primăriei Coşeşti – 10.000 lei
- achiziţie aparat de respirat cu aer comprimat – 6.000 lei
- sistem de încălzire cu termoşemineu la Grădiniţa cu Program Normal Lăpuşani – 30.000 lei
- extindere corp clădire Şcoala Gimnazială Coşeşti – 100.000 lei
- locuri de joacă – 40.000 lei
- reabilitare moderată a Grădiniţei cu Program Normal Jupâneşti – 10.000 lei
- reabilitare moderată a Şcolii Primare Jupâneşti – 10.000 lei
- dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ – 10.000 lei
- achiziţie stabilizator trifazat cu servomotor pentru staţia de apă Jupâneşti – 15.000 lei
- reabilitarea, modernizarea şi extinderea sistemului de alimentare cu apă din comuna Coşeşti – 2.950.000 lei (din care 2.500.000 sume de la bugetul de stat şi 450.000 lei de la Consiliul Judeţean Argeş)
- modernizarea sistemului de iluminat public – 1.372.000 lei (din care 1.172.000 lei de la bugetul de stat)
- modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public – etapa a II-a – 10.000 lei
- producţie energie electrică din sursă regenerabilă solară pentru autoconsum – 10.000 lei
- înfiinţare reţea gaze naturale – 10.000 lei
- actualizare PUG – 10.000 lei
- extindere sistem camere de luat vederi – 50.000 lei
- modernizarea şi extinderea sistemului de canalizare în satele Petreşti, Coşeşti, Păcioiu şi Leiceşti – 250.000 lei
- Studiu de Fezabilitate proiectare modernizare drumuri comunale – 80.000 lei
- lucrări de regularizare şi amenajare gârlă, în zona satului Petreşti, punctul „La Roşu” – 20.000 lei
- asigurarea scurgerii apelor pluviale în punctul „La Han”, din satul Păcioiu – 300.000 lei
- asfaltare strada DC1 Lăpuşani 340 m – 10.000 lei
- asfaltare strada Puţul cu Roată 240 m – 10.000 lei
- asfaltare strada Bisericii 150 m – 10.000 lei
- asfaltare strada Bazinului 230 m – 10.000 lei
- asfaltare strada Miuleştilor 130 m – 122.000 lei (banii vor fi asiguraţi de către Consiliul Judeţean Argeş)
- asfaltare strada Pădurii, sat Jupâneşti, 385 m – 280.000 lei
- asfaltare strada Morii, sat Păcioiu, 600 m – 300.000 lei
- asfaltare strada Valea Largă, sat Leiceşti, 190 m – 220.000 lei
- asfaltare strada La Notaru, sat Coşeşti, 350 m – 210.000 lei.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Calendarul Programului Dezvoltare Durabilă 2023. Investiții în rețeaua de apă și gaze