► Între timp, soția sa, Carmen-Cristina Mînzînă, a preluat conducerea BNR Argeș!
Termenul pentru actualizarea declaraţiilor de avere şi interese a fost jumătatea lunii iunie, unii dintre demnitari alegând să îndeplinească această obligaţie pe ultima sută de metri. Cu o zi înainte de expirarea termenului limită, şi-a depus noile declaraţii şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă. Privind prima parte a declaraţiei sale de avere, ai crede că şeful PSD Argeş este sărac lipit pământului, pentru că nu mai are nicio proprietate – casă, teren sau apartament – pe numele său.
Ion Mînzînă şi-a vândut apartamentul
Anul trecut, Ion Mînzînă menţiona în declaraţiile sale un apartament de 103 mp în Piteşti şi terenul aferent acestuia de 24 mp, deţinute în coproprietate cu soţia sa. În ultima declaraţie de avere, însă, Mînzînă consemnează că şi-a vândut apartamentul în decembrie anul trecut pentru suma de 101.500 euro. O parte din banii încasaţi se regăsesc în conturi bancare nou deschise în cursul acestui an, iar cu alţii a acoperit din datoriile la bănci care se pare că s-au mai diminuat.
Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş a încasat anul trecut din salariu 164.268 lei, ceea ce înseamnă că, în medie, a plecat acasă în fiecare lună cu circa 13.700 lei.
Şi soţia sa, Carmen-Cristina Mînzînă, câştigă bine, şi nici nu e de mirare având în vedere că este directorul Agenţiei Argeş a Băncii Naţionale, poziţie în care a urcat recent, tot din managementul bancar, după retragerea lui Dan Sergiu Bogoi şi o perioadă de interimat. Completează veniturile familiei cu o sumă de peste 8000 lei lunar.
Vicele Bughiu – mare „propretar”
Dacă şeful său a vândut proprietăţi, vicele Bughiu a cumpărat. Conform declaraţiei sale, anul acesta portofoliul i-a sporit cu un teren de 500 mp la Smeura, în comuna Moşoaia. Noua achiziţie vine să completeze averea deloc mică a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, care include o casă de vacanţă în Valea Caselor, comuna Valea Mare din judeţul Dâmboviţa, o casă la Cireşu (Căteasca) – ambele cu teren aferent, un alt teren la Smeura (Moşoaia) şi două apartamente în Piteşti.
Pe de altă parte, Adrian Bughiu şi-a vândut Skoda Octavia pe care o deţinea din 2013 cu 8.000 de euro, fără să menţioneze că şi-ar fi luat altă maşină, de care – fie vorba între noi – nici nu prea ar avea nevoie, ţinând cont că are la dispoziţie non-stop maşina CJ.
În ultimul an, vicele Bughiu a încasat 146.017 lei din salarii, în vreme ce soţia acestuia, Lavinia, directoare la propria firmă, şi-a acordat doar salariul minim pe economie, de vreme ce a încasat doar 1550 lei pe lună.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: