Iulian Călin. Prin muncă și dezvoltare continuă îți formezi deprinderi care te ajută să performezi

de | 15.02.2025 12:00 | Noua generație

Iulian Călin face parte din noua generație cu o formare profesională solidă și cu o carieră bine definită în domeniul sportului și arbitrajului. Este absolvent al unei facultăți de kinetoterapie și, de șapte ani, este parte din Asociația Județeană de Fotbal Argeș, fiind totodată și vicepreședinte al Comisiei de Arbitri și Observatori Argeș. Are o experiență de un deceniu în prima ligă, iar din anul 2008 face parte din lotul divizionar de arbitri.

Iulian Călin

În anul 2023 a făcut și pasul spre politică, intrând în cursa electorală pentru funcția de primar al orașului Ștefănești și promovând valorile Partidului Național Liberal, propunând cu entuziasm și determinare proiecte importante pentru comunitatea din care face parte. Iulian Călin face parte din categoria tinerilor profesioniști care și-au câștigat respectul printr-o carieră solidă. A fost inițial jucător de fotbal, iar arbitrajul, la început un hobby, s-a transformat într-o profesie până la nivelul Ligii 1.

Iulian Călin

De la hobby la performanță până la nivelul Ligii 1 

Dacă la început arbitrajul a fost un hobby, de-a lungul timpului a ajuns să fie o profesie unde performanța și profesionalismul sunt criterii de bază. Din pasiune s-a transformat într-o activitate unde am fost nevoit să mă pregătesc într-un mod extrem de asumat și serios și să mă comport ca un profesionist. Lucrez cu arbitrii tineri, care vin din spate, și îmi doresc ca, într-o zi, să fiu depășit de ei. Ulterior, am intrat și în zona politicii, un lucru pe care poate nu l-am luat inițial în calcul, însă îmi doresc pentru comunitatea mea dezvoltare și proiecte benefice pentru toți cetățenii”, declară Iulian Călin.

Iulian Călin

Privind spre avantajele noii generații de profesioniști, Iulian Călin punctează deschiderea către inovație și tehnologie. Dacă, într-un trecut nu foarte îndepărtat, generațiile anterioare nu se puteau baza pe ajutorul oferit de tehnologie, lucrurile sunt astăzi într-o continuă dinamică, iar tinerii au o oportunitate reală de a profita de aceste beneficii.

Tinerii sunt mai flexibili și dornici de schimbare, dispuși să adopte noi metode de lucru și noi abordări. Aceste aspecte contribuie la dezvoltarea continuă a domeniilor din care fac parte, fie că este o activitate sportivă sau din altă sferă. De asemenea, noile generații sunt mai predispuse să colaboreze și să învețe din experiențele celor cu care interacționează, aducând un suflu nou mediilor din care fac parte”, completează Iulian Călin.

Iulian Calin 7 - Iulian Călin. Prin muncă și dezvoltare continuă îți formezi deprinderi care te ajută să performezi

Echilibrul dintre viața profesională și cea personală este esențial 

Acesta își desfășoară activitatea într-un domeniu extrem de concurențial, iar prin muncă și dezvoltare continuă și-a format anumite deprinderi care l-au ajutat să performeze. Tenacitatea, disciplina, pregătirea fizică și cea teoretică reprezintă rețeta succesului pentru o carieră solidă și plină de satisfacții, mărturisește Iulian Călin.

Iulian Călin

Echilibrul dintre viața profesională și cea personală este esențial pentru a te considera o persoană împlinită. Am toată susținerea familiei mele, încerc să fiu cât mai organizat și disciplinat și să îmi stabilesc priorități clare. Reușesc să îmi împart timpul în mod eficient, să creez acel echilibru între muncă și timpul liber, acordând atenția necesară atât familiei, cât și jobului și pasiunii mele”, declară acesta.

***

Această prezentare este parte a proiectului NextGeneration – un proiect editorial Ancheta dedicat prezentării personalităților care reflectă cel mai bine reușita noii generații de specialiști, antreprenori, oameni politici și manageri publici din județul Argeș.
Ne propunem, prin acest proiect, să promovăm exemple de bună practică, mesaje și analize ale celor care au reușit în domeniul lor, pentru a încuraja dezvoltarea de competențe, încrederea tinerilor într-un viitor bun în România și repere de succes pentru toate domeniile esențiale din viața societății argeșene.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole