Iuliana Tudor va prezenta Festivalul–Concurs Național de Folclor „Mioveni” 2023

de | 09.08.2023 11:25 | Știri, Județean, Lifestyle, Mioveni

Mai sunt doar câteva zile până la deschiderea Festivalului – Concurs Național de Folclor Mioveni ediția a IV-a.

la Mioveni

Moderatoarea evenimentului ce are drept scop promovarea tradițiilor și obiceiurilor autentice românești este Iuliana Tudor. Aceasta este atât profesionistul de televiziune care ţine în mâini destinul unei mega-producții, cât şi femeia distinsă care-şi cântăreşte bine fiecare apariţie în mass-media.

la Mioveni

Iuliana Tudor s-a născut pe 16 iunie 1977, iar de atunci și până acum, a strâns amintiri pentru o viaţă, pilde care, în timp, au construit un om frumos, o personalitate fascinantă.

Debutul Iulianei a avut loc în 1999 iar realizările ei au depăşit graniţele ţării, notorietatea proiectelor pe care le-a coordonat recomandând-o pentru superproducţii precum: Teledonurile TVR, Festivalurile Cerbul de Aur, Mamaia – Folclor, Maria Tănase, precum şi Gala TVR 50, România din suflete, Premiile TVR Internaţional şi Gala Crucea Roşie.

A primit numeroase premii din partea presei pentru Festivalurile de Folclor Mamaia şi Cerbul de Aur, acestea fiind completate de premiul Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune pentru producţia de divertisment O dată-n viaţă. Distincţiile au continuat, culminând, în 1999, cu titlul de „Femeia anului în Televiziune”.

Iuliana Tudor a prezentat şi într-o sală plină ochi de preşedinţi de ţară de calibrul lui Bush, Putin, Sarkozy, dar şi în cadrul unor evenimente private, atunci când diferite branduri au vrut să îşi asocieze produsele cu imaginea ei.

Totodată cele mai importante festivaluri de muzică şi emisiunile de top de la TVR, i-au fost încredințate ei. Experienţa de  20 ani pe care şi-a format-o în televiziune este cea mai bună carte de vizită ce o recomandă pentru evenimente şi producţii de succes.

Sursa: tvr1.tvr.ro

Foto: Centrul Cultural Mioveni.


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Juriul Festivalului–Concurs Național de Folclor “Mioveni” 2023

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mioveni

Ultimele articole