Vești proaste pentru unii români pasionați de jocurile de noroc.
Acestea au fost interzise în localităţile cu mai puţin de 15.000 de locuitori, proiectul de lege care interzice păcănelele fiind adoptat astăzi, 9 aprilie de reprezentanții Camerei Deputaţilor, cu 243 de voturi „pentru”. Au fost și patru abţineri iar doi deputaţi nu au votat.
Jocurile de noroc vor fi interzise în localităţile care au mai puţin de 15 mii de locuitori, asta însemnând că în peste 90% din localitățile din România nu se va mai putea desfășura acest tip de activitate.
Industria jocurilor de noroc, industria păcănelelor va suferi prima mare înfrângere în Parlamentul României. Voi convoca patru comisii pentru a dezbate în regim de urgență prima lege, așa cum vă spuneam, împotriva industriei păcănelelor.
Această industrie care nenorocește familii, distruge destine și care face extrem de mult rău României. În sesiunea de vot final de astăzi vom adopta această lege, care va presupune că, în peste 90% din localitățile din România nu se va mai putea desfășura acest tip de activitate.
Vor dispărea păcănelele, jocurile de noroc. Este o lege care închide păcănelele în localitățile care au sub 15.000 de locuitori, mărește amenzile substanțial”, a precizat Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, potrivit Antena3 CNN.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Joi, 11 aprilie se oprește apa potabilă într-un cartier din Pitești