Proiectul Laboratorului de Radioterapie din cadrul SJU Pitești a trecut de prima etapă de evaluare!

de | 29.12.2022 14:24 | Eveniment, Județean, Știri

Un alt pas spre realizarea obiectivul “Laborator de Radioterapie Spital Judeţean de Urgență Piteşti”!

Proiectul a trecut de prima etapă de evaluare.

Proiectul tehnic, realizat de SJU Pitești, a primit 95 de puncte și a fost declarat ELIGIBIL!

Va intra în etapa de ierarhizare conform metodologiei de aprobare a investiţiilor din cadrul Programului naţional de investiţii în infrastructura de sănătate finanţate prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă al României, prevăzută în HG 1237/2022. Mulțumim Consiliului Județean pentru sprijin și implicare.”, anunță Spitalul Județean de Urgență Pitești.

Știre inițială

SJU Pitești anunță, în sfârșit, după mai mulți ani, că a fost finalizată documentația tehnică a proiectului “Laborator de Radioterapie Spital Judeţean de Urgență Piteşti”. Aceasta a fost aprobată la data de 15 decembrie.

Este vorba despre un proiect care a fost inclus pe lista spitalelor care vor beneficia de fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, Laboratorul de Radioterapie de la Pitești are toate șansele să fie finalizat.

Conducerea Spitalului Județean mulțumește angajaților care s-au implicat pentru această realizare, dar și Consiliului Județean, care a depus eforturi pentru această realizare.

“Încă o dată s-a demonstrat că alături de o echipă puternică, formată din profesioniști, și cu susținerea Consiliului Județean putem să ne atingem obiectivele propuse, în beneficiul paciențior. Acest proiect, cum am mai spus, e unul de suflet pentru mine și va fi dus la bun sfârșit. Mulțumesc pentru încredre, susținere și implicare. Mai e mult de muncă, dar, cu siguranță, ca și în alte situații, vom reuși. De acum, după ce noi am realizat documentația tehnică, predăm ștafeta Consiliului Județean, care urmează să se ocupe de execuția lucrărilor”, a precizat Adriana Molfea, managerul SJU Pitești.

Astfel, la sediul secundar al SJU Piteşti, din strada I.C. Brătianu nr. 56, se va da startul construirii uni nou corp de clădire în care va funcționa Laboratorul de Radioterapie, care va fi conectat, printr-un tronson de legătura, cu Secţia de Oncologie existentă, conform purtătorului de cuvânt, Cazacu Cristina.

De asemenea, corpul clădirii va avea 5 nivele (S1+S2+D+P+1E parțial), împărtite din punctul de vedere al funcțiunilor, astfel:

-Subsol 1 – Adăpostul ALA, Spațiu tehnic și Arhiva;

-Subsol 2 – 2 buncăre tratament, 2 camere control, cu hol distribuţie, cabinet fizician, compartiment dozimetrie, hol aşteptare, computer tomograf, cameră comandă, cabinet medic radiolog, cabinet planificare tratament, arhivă, camera deşeuri medicale, casa scării şi lift, grupuri sanitare;

-Demisol – 3 saloane, cabinet consultaţii, grupuri sanitare, cameră inventar curăţenie, cameră deşeuri medicale, cabinet asistente, camere lenjerii, depozit medicamente;

-Parter: sală aşteptare, fişier registratură, cabinet asistente, cabinet consultaţie, depozit medicamente, grupuri sanitare, cameră inventar curăţenie;

-Etaj: cameră deşeuri medicale, cameră relaxare cu oficiu şi grup sanitar, centrală termică, terase.

Conform Devizului general, valoarea obiectivului de investiții este de 74 704 433,98 lei cu TVA inclus.

Pentru promovarea acestui obiectiv de investiții, în lista celor 25 de unități care vor fi finanțate prin PNRR în cadrul Componentei I2 – Sănătate, UAT Județul Argeș, prin Consiliul Județean Argeș, a depus la Ministerul Sănătății Formularul de solicitare de finanțare.

În acest sens, SJUP a cesionat, cu titlu gratuit, UAT Județul Argeș drepturile sale de autor, documentațiilor tehnico-economice (Studiu de Fezabilitate, Documentație Tehnică pentru Autorizația de Construire, Proiect Tehnic de Execuție, Expertize, Studii, Avize, Acorduri și Autorizații, etc.) realizate pentru implementarea obiectivului de investiții Laborator de Radioterapie Spital Județean de Urgență Pitești.”, declară Cazacu Cristina.

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

O bancă din România dispare de pe piață!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adriana Molfea | Brătianu | I.C. Brătianu | Ministerul Sănătății | Pitești

Ultimele articole