Şi-a lăsat câinele să moară de cald în maşină. Tânără din Merișani trimisă în judecată

de | 08.05.2024 19:52 | Eveniment, Județean

O tânără de 32 de ani, din Merișani, a fost trimisă în judecată după ce cățelul ei, un pechinez de două luni, a murit de insolație.

Tânăra și-a lăsat patrupedul în mașină timp de mai multe ore, fără a lăsa geamurile deschise sau a-i asigura apă și hrană.

Evenimentul s-a petrecut pe 22 iunie 2023, iar animalul de companie a fost zărit de polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov și polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Bascov, care au intervenit rapid pentru salvarea acestuia.

Stăpâna autoturismul nu a putut fi identificată rapid, iar din cauza pericolului în care se afla patrupedul, la fața locului au intervenit și pompierii argeșeni.

Pentru a salva cățelul, un metis pechinez în vârstă de aproximativ 2 luni, pompierii au fost nevoiți să spargă un geam al autoturismului.

După ce a fost salvat din interiorul mașinii, patrupedul, care a fost găsit cu semne specifice de insolație, a fost preluat de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor pentru a fi transportat la sediul unei asociații specializate, însă, din păcate, el a decedat pe drum.

În prezent, oamenii legii au finalizat cercetările, iar dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Recomandări din partea polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor cu privire la îngrijirea câinilor pe timpul verii

Pentru a evita astfel de evenimente nefericite, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor recomandă următoarele:

  •  Nu lăsați câinele în mașină pe perioada verii. Este o preconcepție greșită că doar la miezul zilei temperatura din interiorul mașinii poate fi periculoasă pentru câini. Câinii, ca majoritatea animalelor, sunt sensibili la temperaturi ridicate.
  • Pe timpul călătoriei cu un câine, asigurați atât confortul termic în interiorul mașinii, cât și suficiente pauze de hidratare. Menținerea unei temperaturi normale în habitaclul mașinii este cel puțin la fel de importantă ca asigurarea unei surse de apă.
  • Nu scoateți câinele la plimbare în perioade de caniculă. Câinii pot intra în șoc caloric la temperaturi de peste 40 de grade.
  • Un bazin cu apa este de mare ajutor pentru câinii aflați în curte sau oricare alții, care au posibilitatea să se scalde când căldură devine insuportabilă.
  • La primele semne de șoc caloric, în primul rând ajutați câinele să se răcorească, abia apoi mergeți cu el la veterinar. Folosiți un cearșaf umed și dați câinelui să bea apă. Semnele socului caloric sunt: gâfâitul abundent, respirația accelerată și zgomotoasă, saliva lipicioasă (spumă la gură), apatia, febra, voma, mișcările necoordonate.

sursă foto: captură video

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Înmatriculările de maşini noi în România au crescut în aprilie cu 34,5%!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Bascov | Merișani | Pitești | Protecția Animalelor

Ultimele articole