Înfiinţat la iniţiativa Ministerului Agriculturii şi Domeniilor în toamna anului 1920 ca „Şcoală de Horticultură, grădinărie, pomicultură şi sericicultură“ pe moşia denumită „Vatra Episcopiei“ prin donaţia făcută de Regina Elisabeta în anul 1916, Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu“ reprezintă o componentă de bază a sistemului instituţionalizat de pregătire profesională.
Îmbinând armonios educaţia formativ-educativă cu noţiunea de agricultură, ca domeniu de exprimare a activităţii umane, instituţia noastră a asigurat de-a lungul timpului cadrul natural şi legal necesar unei educaţii moderne, datorită eforturilor consecvente ale celor care au activat atât în calitate îndrumători, dar şi de discipoli.
De la întâia şi modesta Şcoală de Grădinărie, Pomicultură şi Sericicultură „Regina Elisabeta” inaugurată în 1920 şi până la actualul Liceu Tehnologic „Constantin Dobrescu”, s-a străbătut un drum lung, aspru, uneori istovitor, dar niciodată abandonat, instituţia s-a adaptat la cerinţele impuse de piaţa muncii, precum şi la regresia demografică, păstrând domeniul agricol adaptat la specializări noi cu căutare pe piaţa muncii (veterinar, agroturism) îmbinate cu domenii conexe agriculturii (industrie alimentară, economic) şi altele noi cerute pe plan local (comerţ, turism şi alimentaţie publică).
Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu” din Curtea de Argeș anunță o ofertă educațională diversificată și atractivă pentru anul școlar 2024-2025. Instituția noastră de învățământ se mândrește cu o tradiție îndelungată în formarea tinerilor și oferă programe de studii moderne, adaptate cerințelor pieței muncii.
Liceu Zi (2 clase)
1. Profil: Servicii / Domeniu: Economic ( cod fișă înscriere 162 )
– Specializare: Tehnician în activități economice
– 1 clasă – 24 locuri
2. Profil: R.N.P.M / Domeniu: Agricultură ( cod fișă înscriere 161 )
– Specializare: Tehnician veterinar
– 1 clasă – 24 locuri
Școala Profesională (1 clasă)
1. Domeniu: Agricultură ( cod fișă înscriere 588 )
– Specializare: Lucrător în agroturism
– 0.5 clase – 12 locuri
2. Domeniu: Industrie alimentară ( cod fișă înscriere 603 )
– Specializare: Brutar-patiser-preparator produse făinoase
– 0.5 clase – 12 locuri
Stagii de Pregătire Practică (1 clasă)
– Domeniu: Agricultură
– Specializare: Lucrător în agroturism
– 1 clasă – 24 locuri
Liceu Seral (clasa a XI-a) (1 clasă)
– Profil: Servicii / Domeniu: Turism și alimentație
– Specializare: Tehnician în gastronomie
– 1 clasă – 28 locuri
Școala Postliceală (1 clasă)
– Domeniu: Comerț
– Specializare: Asistent manager
– 1 clasă – 28 locuri
Gimnaziu (1 clasă)
– Învățământ secundar inferior din cadrul programului „A doua șansă”
– 1 clasă – 16 locuri
Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu” oferă programe educaționale ce îmbină teoria cu practica, asigurând elevilor o pregătire temeinică și competențe necesare pentru a deveni profesioniști în diverse domenii. Profesorii noștri sunt dedicați și bine pregătiți, iar infrastructura modernă și laboratoarele echipate la standarde europene sunt doar câteva dintre avantajele de care beneficiază elevii noștri.
Adresa: B-dul Basarabilor, Nr. 15, Curtea de Argeș
Telefon/Fax: 0248 721 568
E-mail: gs_agricol@yahoo.com
Website: https:// lictehnconstantindobrescu.ro
Ne angajăm să oferim elevilor noștri nu doar cunoștințe teoretice, ci și abilități practice care să le permită să se integreze cu succes pe piața muncii sau să continue studiile la un nivel superior.Vă așteptăm să faceți parte din comunitatea noastră educațională!”
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro