Administraศia Prezidenศialฤ a publicat lista cadourilor primite de preศedintele Nicuศor Dan pe parcursul anului 2025, de cรขnd a ajuns la Palatul Cotroceni. Alฤturi de acestea, reprezentanศii Administraศiei Prezidenศiale au precizat ศi valoarea cadourilor.
Ce cadouri a primit Nicuศor Dan รฎn 2025
Printre acestea se numฤrฤ daruri primite รฎn timpul vizitelor oficiale. Vorbim de tablouri, obiecte de porศelan, fotografii, embleme ศi monede aniversare, toate intrรขndย รฎn Patrimoniul Administraศiei Prezidenศiale.
Valoarea totalฤ a acestora este de 9.862 euro, respectiv, 50.281,41 lei, aratฤ Agerpres. Printre cele valoroase se aflฤ o fotografie รฎnrฤmatฤ cu autografe de la Majestatea Sa Regele Charles al III-lea ศi de la Regina Camilla, estimatฤ la 3.400 de euro.
Un alt dar care se remarcฤ รฎl reprezintฤ o fotografie cu autograful Reginei Sofia a Spaniei. De asemenea, preศedintele a primit un ghid istoric care reuneศte pentru prima datฤ, รฎntr-o ediศie tipฤritฤ, cele mai impresionante fotografii ale etajelor de protocol ศi ale spaศiilor publice ale Casei Albe.
Lista completฤ a cadourilor poate fi consultatฤ pe site-ul Administraศiei Prezidenศiale – click AICI.
Sursฤ foto: capturฤ video Nicuศor Dan
Citiศi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cod galben de ger รฎn Argeศ! Se vor รฎnregistra temperaturi de -16 grade


























