La nivelul Piteștiului sunt 80 de locuri de joacă în toate cartierele, în parcuri sau chiar grădinițe. Un Aventura Parc dedicat copiilor și adolescenților, cu mai multe trasee și linii de parcurs diferențiate în funcție de dificultate, de vârstă și nivel de pregătire, în ”Lunca Argeșului”. În Parcul Ștrand – pe lângă bărci, tradiționalul trenuleț și zonele de joacă – 10 hidrobiciclete pentru agreement sunt la dispoziția cetățenilor. Toate aceste investiții au fost făcute pentru a oferi celor mai mici cetățeni oportunități interactive de petrecere a timpului liber, iar despre ele a vorbit astăzi Cristian Gentea.
”Timp de calitate și oportunități pentru copii!
La mulţi ani, micilor mei piteşteni! Să creşteţi sănătoşi, energici şi să aduceţi plusvaloare acestei comunităţi!
Nu am neglijat – în niciunul dintre acești ani – oportunitățile de timp liber, de mișcare și locațiile destinate celor mai mici dintre piteșteni, pe care îi sărbătorim astăzi!
- În total, 80 de locuri de joacă sunt la dispoziţia lor în toate cartierele din Pitești, în parcuri sau chiar grădinițe.
- În mai 2022, am realizat, în „Lunca Argeșului”, un Aventura Parc dedicat copiilor și adolescenților, cu mai multe trasee și linii de parcurs diferențiate în funcție de dificultate, de vârstă și nivel de pregătire: Parcursul Acrobatului, Parcursul Micului Acrobat, Parcursul Începătorului, Parcurs Echilibristic, Plasa Prieteniei și Plasa Cățărătorului.
- În aceeași locație, am dezvoltat conceptul de Hamac Natura – folosit pentru relaxare de către părinți sau ca balansoar pentru copii.
- Un an mai târziu, în mai 2023, am amenajat, tot în Parcul „Lunca Argeșului”, un loc de joacă pe 1142 mp, conceput astfel încât – pe lângă distracție și dezvoltarea abilităților fizice – să stimuleze coordonarea și lucrul în echipă.
342 de copii cu vârste între 4 și 14 ani se pot bucura simultan de această locație!
- Am modernizat 3 locuri de joacă, două în Prundu (pe străzile Horia, Cloșca și Crișan și Cornel Chiriac) și unul în Trivale (strada Bradului), investind 231.000 euro pentru confortul și siguranța copiilor dina ceste cartiere.
- Am reamenajat și modernizat 4 locuri de joacă însumând 981 mp, în cadrul proiectului „Regenerare urbană în zona marginalizată a municipiului Pitești”.
Au suferit schimbări radicale centrele de recreere din str. Decebal, str. Independenței și cele din zona blocurilor Coremi și G1.
- Am investit 74.000 de euro în modernizarea locului de joacă din strada Făgăraș, din cartierul Nord, zona blocurilor E2- E3.
- A fost realizat un nou loc de joacă în zona Făget, din cartierul Trivale. Cu o suprafață de 200 mp, dotat cu echipamente moderne și covor de tartan, acest a fost primul ridicat în urma unei sponsorizări oferită de către MOL România.
- Am investit 170.000 de euro în modernizarea locului de joacă din cartierul Tudor Vladimirescu, strada Petru Rareș.
- A fost modernizat uriașul loc de joacă (1146 mp) amplasat în cartierul Nord, strada Mircea Eliade , care – dincolo de echipamentele standard – include și un teren de baschet.
Locul de joacă poate fi folosit de 234 de utilizatori simultan și a fost prevăzut cu un complex de joacă tematic (Vapor), care se adresează copiilor cu dizabilități, dar și celor cu vârsta între 3 și 14 ani, putând fi utilizat simultan de 120 de micuți.
297.000 de euro a fost investiția municipalității pentru realizarea acestui proiect.
- A fost amenajat un nou loc de joacă și o zonă de fitness, pe o suprafață de 160 mp, pe strada Anghel Saligny, în curtea interioara a blocurilor D1-D2-D3. Proiectul a fost finanțat de către compania Prime Kapital.
- Un spațiu de recreere și relaxare, cu o suprafață de aproximativ 277 mp, prevăzut cu echipamente de joacă moderne, diferite constructiv și funcțional, bănci noi și covor elastic înseamnă noul loc de joacă amplasat în zona blocului S2, din Bd. N. Bălcescu. Acesta este modernizat de către dezvoltatorul Shopping Park-ului din nordul orașului.
- Nu ne oprim aici! Pentru alte 17 locuri de joacă în Pitești, proiectarea este deja finalizată!
- Investiții de 95 000 euro pentru amenajarea de spații recreative destinate activităților sportive în parcurile: Prundu, Lumina, Ștrand și Lunca Argeșului.
- Grădinia Zoologică – una dintre principalele atracții pentru micii piteșteni – a beneficiat de reabilitări constante. De exemplu, chiar la începutul acestui an, am investit 66.500 de euro în cea mai recentă lucrare: un nou adăpost în zona numită “pajiștea de zimbrii”.
- De asemenea, începând cu iunie 2023, tot pentru timpul liber de calitate al familiilor, Parcul Ștrand pune la dispoziție – pe lângă bărci, tradiționalul trenuleț și zonele de joacă – 10 hidrobiciclete pentru agreement”, a transmis Cristian Gentea, pe pagina de Facebook.
Material publicat de SC MB Agency Complete SRL, la comanda Partidului Social Democrat, Organizația Argeș, CMF 21240002.
Foto descriptiv. Sursă foto: primăria Municipiului Pitești și Facebook Cristian Gentea.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Vouchere sociale pentru alimente 2024. Când intră pe carduri următoarea tranșă