anchetaonline.ro

Lovitură pentru frații Mocanu. ICCJ le-a respins recursurile în casație

de | 17.03.2026 12:10 | Eveniment, Județean

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins astăzi, 17 martie 2026, recursurile în casație formulate de manelistul Dani Mocanu și fratele său, Ionuț Nando Mocanu. Decizia este definitivă.

Cei doi au contestat condamnarea primită pe 6 noiembrie 2025 de la Curtea de Apel Brașov, unde au fost găsiți vinovați pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Instanța supremă a decis însă că recursurile nu sunt întemeiate și le-a respins ca nefondate. În plus, frații Mocanu au fost obligați să plătească câte 300 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Decizia vine după ce, în luna februarie, aceeași instanță admisese în principiu cererile de recurs în casație și stabilise termen de judecată pentru ziua de astăzi, 17 martie. Tot atunci, magistrații au respins ca inadmisibile cererile formulate de părțile civile.

Mai multe informații despre acest subiect AICI.

Hotărârea de astăzi este definitivă, ceea ce înseamnă că verdictul dat anterior de Curtea de Apel Brașov rămâne în vigoare.

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpa?ii Mocanu Ionu? Nando ?i Mocanu Daniel împotriva Deciziei penale nr. 737/AP din data de 06.11.2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală în dosarul nr. 5712/109/2022. Obligă recuren?ii la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2026.”, se arată în minuta instanței

Frații Mocanu au fugit în Italia imediat după condamnare

Reamintim că Dani și Nando Mocanu au fost condamnați anul trecut la 4 ani, respectiv 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce în vara anului 2022 au fost implicați într-o bătaie cruntă, în urma căruia un bărbat a suferit o fractură craniană. Conflictul sângeros a avut loc în zona unei benzinării din Pitești.  Mai multe despre acest caz- AICI.

Imediat după decizia de condamnare, frații Mocanu au fugit în Italia, iar pe 11 noiembrie au fost depistați în localitatea Casola di Napoli. Ulterior, aceștia au fost plasați în arest la domiciliu în casa tatălui lor.

Foto Observator News

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Dani Mocanu și fratele său vor fi extrădați în România! Anunțul ministrului Justiției

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Dani Mocanu | Nando Mocanu