Lucrările la noua Judecătorie Costești sunt în plină desfășurare

de | 09.07.2022 16:33 | Administrație, Județean, Știri

  • Lucrările la noua Judecătorie Costești sunt în plină desfășurare

 

Judecătoria Costești a fost una dintre Cenușăresele sistemului de justiție în ceea ce privește sediul în care își desfășura activitatea. Mult prea degradat, acesta era impropriu derulării activității instanței. După mulți ani de demersuri, acum se lucrează la ridicarea unui edificiu, adaptat cerințelor contemporane. În 2020, licitația pentru construcție a fost anulată, pentru că niciun ofertant nu s-a putut încadra în devizul estimativ, așa că s-a refăcut documentația și în 2021 s-a reluat licitația, reușindu-se demararea proiectului.

 

În data de 29.12.2021, a avut loc predarea amplasamentului pentru construcţia noului sediu al Judecătoriei Costeşti, fiind semnat de Ministerul Justiţiei prin DIPFIE ca investitor, contractul de lucrări pentru acest obiectiv.”, a anunțat conducerea Tribunalului Argeș.

 

Termenul de finalizare a imobilului este de 16 luni

 

Lucrările la sediile noilor judecătorii Horezu (Vâlcea) și Costești (Argeș), finanțate de Banca Mondială prin Proiectul «Îmbunătățirea serviciilor judiciare» (PISJ), avansează conform graficelor, lucrările debutând la finele anului 2021, respectiv începutul anului în curs, cu o durată estimată a construcției de 16 luni. Ambele sedii ale judecătoriilor sunt construite de la zero, pe terenuri aflate în proprietatea Ministerului Justiției, iar, la finalizarea acestora, actul de justiție se va desfășura în condiții moderne, adecvate nevoilor justițiabililor și magistraților. În prezent, ambele judecătorii funcționează în imobile care nu mai pot fi reabilitate din cauza uzurii accentuate, îngreunând atât activitatea magistraților, cât și participarea părților la actul de justiție.

Aferentă componentei 14 – buna guvernanță din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Reziliență (PNRR), optimizarea infrastructurii judiciare pentru a garanta accesul la justiție și calitatea serviciilor constituie una dintre prioritățile strategice pe termen mediu ale Ministerului Justiției.”, se arată în comunicatul transmis de către Ministerul Justiției.

Judecătoria Costești și-a desfășurat activitatea într-un imobil construit prin 1941, care inițial a fost casă de cultură.

În 1994, clădirea a fost supusă unui proces de remodelare pentru a fi transformată în sediu de judecătorie, iar de atunci nu s-a mai intervenit asupra ei pentru modernizare, amenajare sau consolidare.

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Banca Mondială | Costeşti | Judecătoria Costești | Ministerul Justiţiei | Vâlcea