Finanțist cu experiență, fost manager al Finanțelor Publice, fost comisar antifraudă, Lucrețiu Tudor este primul city manager pe care îl are municipiul Pitești. S-a făcut remarcat printr-o ascensiune în cariera sa la nivelul Fiscului din Argeș, iar din 2020 a făcut pasul către administrația publică, acceptând provocarea de a intra în structura de comandă a celui mai mare centru urban din județ. Și-a asumat rolul de a contribui la progresul municipalității, aducând cu sine inițiativa și energia specifice generației din care face parte.
Lucrețiu Tudor mărturisește că a ajuns la un moment al echilibrului, construindu-și o carieră solidă, fiind deschis la oportunități, experimentând schimbări pentru a se dezvolta și continuând să învețe pe parcursul vieții.
Este normal și sănătos, chiar, să apară momente de răscruce, iar adaptabilitatea este cheia pentru a gestiona schimbările.”
Seriozitatea, deschiderea către nou, reziliența, abilitățile de comunicare și luarea deciziilor oportune sunt calitățile esențiale care l-au ajutat până în acest moment al carierei, să construiască într-un domeniu atât de concurențial și încărcat de provocări. De asemenea, dorința de a învăța continuu și de a se adapta la schimbări oferă un avantaj competitiv, însușiri pe care city managerul s-a bazat pentru a putea contura o carieră de succes.
Despre problemele și dificultățile care au constituit cele mai mare piedici ale generației de manageri din care face parte, Lucrețiu Tudor spune că în prezent sunt legate de crizele financiare, managementul diversității sau adaptarea la era digitalizării.
Problemele pot varia, în funcție de educație, determinare și context, dar schimbările rapide și complexe în legislație, pe piața muncii, în mediul de afaceri, ca urmare a globalizării, au fost provocări ale anilor trecuți. Astăzi, crizele financiare, managementul diversității și incluziunii, ca și tehnologiile emergente sau adaptarea la mediul digital sunt probleme generale cu care specialiștii și managerii se confruntă. De asemenea, timpul personal al unui manager este puțin, așa încât gestionarea echilibrului între viața profesională și cea privată poate fi o provocare. Eu sunt norocos că am reușit, repet, acest echilibru.”
Anul 2024 aduce pentru city managerul municipiului Pitești interesul pentru creșterea eficienței în administrația publică, dezvoltarea durabilă și proiectele care abordează rezolvarea problemelor comunitare semnificative, dar și creșterea calității vieții în Pitești.
Orașul nostru s-a dezvoltat și are vizibilitate în ultimii ani, vom trece la un alt nivel, creșterea gradului de atractivitate, pentru tineri, dar și pentru mediul de business! Ținând cont că suntem la 100 de km de capitală, trebuie să transformăm ceea ce părea un dezavantaj într-o oportunitate excepțională: mai repede ajungi la Pitești decât să traversezi, într-o zi de lucru, Bucureștiul! Piteștiul are viitor, cred sincer acest lucru”, declară tânărul city manager.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro