Lumina Sfântă a Învierii a ajuns în România, adusă de către reprezentantul Patriarhie Române, iar în jurul orei 19:00 a ajuns la Patriarhia Română. Părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a plecat de la biserica din Ierusalim cu o candelă specială, către aeroportul din Tel Aviv, de unde a venit cu avionul la București, pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni.
Lumina Sfântă a fost oferită în această seară delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la aeroport, care o vor distribui apoi în țară, urmând ca la miezul nopții aceasta să fie împărțită credincioșilor.
Vă reamintim că Sfânta Lumină a fost primită la Biserica Sfântului Mormânt sâmbătă la ora 14:13, potrivit celor de la basilica.ro. De altfel, sâmbătă dimineață au fost stinse toate candelele dinăuntrul Bisericii, iar Mormântul lui Hristos a fost sigilat cu ceară curată. Ceremonia primirii Sfintei Lumini a fost oficiată de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.
Sursă foto: screenshot Facebook Trinitas TV.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: