PITEȘTI. Parcul Lunca Argeșului – inima vibrantă a Simfoniei Lalelelor!

de | 20.04.2024 11:56 | Importante, Lifestyle, Pitești

  • Piteștiul este în sărbătoare! Sunteți așteptați și astăzi la Simfonia Lalelelor!

Simfonia Lalelelor
Vineri, 19 aprilie a avut loc deschiderea oficială a celei de-a 47-a ediții a Simfoniei Lalelelor, în Pitești.
Parcul Lunca Argeșului s-a transformat într-o adevărată oază de frumusețe, cu mii de lalele și alte flori, oferind un spectacol impresionant pentru toți vizitatorii.
Simfonia Lalelelor
Programul a fost unul plin de evenimente și a adus mulă bucurie. Festivitatea oficială a avut loc la Filarmonica Pitești și a fost transmisă live pe pagina Primăriei Municipiului Pitești. Aceasta a fost urmată de parada Florilor, un moment plin de culoare și veselie, cu participarea copiilor și a cadrelor didactice din diverse instituții educaționale și culturale din Pitești, pe strada pietonală din centrul Piteștiului.
Simfonia Lalelelor
De precizat că Parcul Lunca Argeșului a fost punctul central al evenimentului, găzduind pavilionul expozițional, grădinile amenajate de elevi, atelierele de creație și design floral, expoziția florală în aer liber și târgul de flori.
Simfonia Lalelelor
Au avut loc mai multe evenimente precum spectacolul de muzică și dans, susținut de diverse școli din Pitești, a fost o bucurie pentru cei prezenți sau simpozionul tehnico-științific cu participarea dr. ing. Ilariu Isac, de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă Mărăcineni.
Simfonia Lalelelor
Prima seară a simfoniei s-a încheiat cu un concert extraordinar susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești alături de invitații speciali.
Mai jos reamintim programul de astăzi, 20 aprilie 2024.
program Simfonia Lalelelor
Acesta cuprinde următoarele:
  • 12:00 – 18:00: Ateliere de creație și design floral – pavilion expozițional, Parcul „Lunca Argeșului”;
  • 16:00 – 20:00: Spectacol de muzică și dans, pe scena din Parcul „Lunca Argeșului” – Centrul Cultural, Palatul Copiilor, Musicando con Adina Sima, școlile de dans: „Straja hojam”, ACS Athletic Sports Dance & Gymnastics, Dance Flow Academy și Total Dance;
  • 20:00: Spectacol extraordinar – Irina Rimes și formația „Zdob și Zdub”, prezentator Daniel Buzdugan – scena în aer liber, Parcul „Lunca Argeșului”.

Sursă foot: Facebook Primăria Municipiului Pitești.

Totodată reamintim faptul că anul acesta, în premieră a fost lansat biletul unic sub formă de cod QR ”Pitești Museum Pass” – printr-un parteneriat încheiat de agenția de turism Romanian Adventures cu: Primăria Municipiului Pitești, Muzeul Golești, Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea și Memorialul Închisoarea Pitești.

”Pitești Museum Pass” oferă turiștilor acces la o serie de muzee din Pitești și din zona metropolitană, pentru a descoperi bogăția culturală și istorică a orașului Pitești.

 

Foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești

 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Irina Rimes și formația ”Zdob și Zdub” – AZI la Simfonia Lalelelor. Programul complet al zilei

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole