Magiunul de prune Topoloveni refuză să se conformeze ordinelor ANPC

de | 28.05.2023 23:50 | Eveniment, Județean, Știri, Topoloveni

Bibiana Stanciulov, producătorul Magiunului de prune Topoloveni, se simte hărțuită de ANPC, care dorește eliminarea mențiunii „fără adaos de zahăr” de pe etichetele produselor.

Femeia care a readus la viață Magiunul de Topoloveni, a transmis printr-un mesaj pe Facebook, că nu are de gând să scoată această mențiune, așa cum a cerut șeful ANPC, Horia Constantinescu.

De asemenea, ea îl acuză pe acesta că de fapt prin acest lucru consumatorii nu vor fi informați corect.

Astăzi, în zi de mare sărbătoare,(25 Mai,Înălțarea), domnulul Horia Constantinescu prin agenții ANPC au transmis către un retailer ca în 30 de zile să eliminăm de pe eticheta Magiun din prune Topoloveni, mențiune “fără adaos de zahăr”, parte a definiției standardizate . NU O VOM FACE!!!! Definiția magiunului din prune, cu o rețetă din 1914, conține: prune proaspete, fără zahăr adăugat”, a postat pe pagina de Facebook Bibiana Stanciulov

Ea aduce și câteva precizări, pentru a-și susține poziția:

– Definiția/definirea unui aliment nu se modifică în funcție de poziția politică a unei persoane care ocupă o funcție de conducere într-o autoritate a statului.

– Pentru bună informare a consumatorului am înregistrat – pe bază de documente – în Registrul Mențiunilor de Sănătate și Nutriție, pe site-ul Ministerului Sănătății, la poziția 1360, cu mențiune de nutriție (fără adaos de zahăr), acest magiun.

– Am realizat la Institutul Național NC Paulescu de Diabet și Nutriție un studiu clinic care demonstrează că acest magiun poate fi consumat de persoane bolnave de diabet – cu acordul medicului curant, datorită lipsei zahărului adăugat coroborat cu prezența fibrelor în mod natural.

– Magiunul produs din prune proaspete de Sonimpex Topoloveni este certificat ca produs, etichetă verificată, de Comisia Europeană, ca Indicație Geografică Protejată – Topoloveni Magiun din prune din anul 2011, înainte ca Ordinul 825 /2014 inițiat de noi, să intre în vigoar

– Anul trecut, din luna Iunie până în Noiembrie, am avut pierderi materiale mari din cauza presiunii pe care ați făcut-o mediatic, ați susținut personal – pentru eliminarea NUTRISCORE de pe etichete. Nu v-am văzut consumând slănină cu familia personală ( tot respectul pentru producătorii de slănină)”.

Tot în cadrul mesajului, ea îi reamintește șefului ANPC că a mai câștigat un proces. De asemenea, susține că acțiunile instituției au efecte distrugătoare asupra producătorilor români în rândul cărora vrea să creeze disensiuni.

În Justiție am câștigat când ANPC a făcut abuz cu amendarea noastră.

Remarc la dvs. o apetență de distrugere a producătorului român , de a nu îl informa corect pe consumator! Cred că ne-ați confundat cu o bancă dar noi suntem “ banca tradiției”!

Este ciudată atitudinea față de mine, ca persoană cu un limbaj voit peiorativ care să conducă la disensiuni cu colegii din industria alimentară. ”

Fermă pe poziții, Bibiana Stanciulov  adaugă că nu va permite nimănui să atace tradiția acestui produs.

Nu voi accepta niciodată, nimănui să ne atace tradiția, respectul față de ai noștri! Cristos S-a înălțat domnule Horia Miron Constantinescu!”.

foto Facebook Bibiana Stanciulov

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident grav în Costești! Victima este inconștientă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Magiun de prune Topoloveni

Ultimele articole