Reprezentanții Forța Dreptei au transmis printr-un comunicat de presă faptul că propunerea legislativă inițiată de parlamentarii din Forța Dreptei, prin care pensiile vor putea fi majorate de la 1 ianuarie 2023 cu aproximativ 18%, a fost înaintată Guvernului spre analiză și punct de vedere.
Solicităm Guvernului PSD-PNL să nu-și bată joc de pensionarii din România și să-și exprime susținerea pentru aplicarea unui mecanism legal onest, legitim și corect, prin care puterea de cumpărare pierdută de pensionari în ultimul an de zile să fie refăcută. Solicităm coaliției adoptarea proiectului în procedură de urgență, înainte de a elaborarea bugetului de stat pe anul 2023”, se arată în comunicatul de presă transmis de Forța Dreptei.
Propunerea legislativă semnată de parlamentarii din Forța Dreptei modifică actuala reglementare din Legea nr.127/2019 privind sistemul public de pensii referitoare la actualizarea anuală a punctului de pensie. Practic, se schimbă referința pentru majorarea punctului de pensie, care va fi inflația înregistrată în ultimele 12 luni de zile prealabile adoptării bugetului de stat, și nu nivelul inflației din urmă cu 2 ani de zile față de intrarea în vigoare a bugetului de stat, așa cum este în prezent. Astfel, este refăcută puterea de cumpărare a pensionarilor prin creșterea punctului de pensie cu 100% din rata inflației, la care se adaugă 58,5% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, astfel încât pensionarii să fie beneficiari ai creșterii economice.
Atragem atenția că orice majorare a punctului de pensie care se află sub nivelul inflației înregistrate în ultimele 12 luni de zile reprezintă, în fapt, o tăiere a pensiilor și o reducere a puterii de cumpărare a pensionarilor”, mai adaugă aceștia în comunicat.
De asemenea ei reamintesc faptul că ultima majorare semnificativă a pensiilor a avut loc în 2020, la inițiativa Guvernului condus de Ludovic Orban, când pensiile au fost majorate cu 14%, în condițiile în care inflația din ultimele 12 luni de zile înregistra doar 2,4%.
Propunerea legislativă poate fi consultată la următorul link https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b583&an_cls=2022
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: