Prefectul județului Argeș, Sebastian Nedelcu a transmis un mesaj în urma atacului petrecut astăzi la Colegiul „Armand Călinescu” din Pitești. Acesta informează cetățenii că Instituția a fost informată cu privire la incidentul în care un elev a fost agresat de un coleg.
Din fericire, elevul a primit îngrijiri medicale, iar potrivit informațiilor oficiale, acesta se află în afara oricărui pericol.
Sebastian Nedelcu transmite de asemenea că astăzi, la ora 13:00, acesta a convocat în regim de urgență o întâlnire cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Argeș, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean și Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru evaluarea situației și stabilirea măsurilor imediate.
Acest incident este analizat în cadrul acțiunilor operative derulate de Biroul de Siguranță Școlară, iar prin Ordinul Prefectului nr. 214/04.09.2026 funcționează deja o comisie mixtă de control care verifică respectarea legislației privind siguranța în unitățile de învățământ.
„Astăzi am cerut zero toleranță în acest caz și aplicarea tuturor măsurilor legale.
Este esențial să subliniem că FAMILIA, ȘCOALA și POLIȚIA sunt principalii responsabili pentru siguranța copiilor, în această ordine. Doar prin colaborarea acestor trei piloni putem preveni violența și putem proteja elevii.
Totodată, trebuie să avem în vedere un aspect important: în urma anchetei, elevul agresor va trebui să se întoarcă la școală. Inspectoratul Școlar Județean are responsabilitatea de a pregăti acest proces cu maximă atenție, astfel încât să fie luată cea mai bună decizie pentru viitorul elevului și pentru siguranța colectivului școlar.”, a mai transmis prefectul județului Argeș.
Pentru prevenirea unor situații similare, s-a decis ca în prima săptămână după vacanță, toate unitățile de învățământ din județ să organizeze ședințe cu părinții, în cadrul cărora să:
• fie prezentate problemele identificate în mediul școlar;
• fie solicitat sprijinul părinților în prevenirea comportamentelor de risc;
• fie discutate teme precum toleranța, ajutorul, prietenia și respectul;
• fie explicat faptul că elevii au acces la personal specializat în cadrul școlilor, care îi poate sprijini atunci când se confruntă cu dificultăți.
„De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean va solicita tuturor cadrelor didactice să fie mai vigilente, să observe semnalele de risc și să colaboreze fără ezitare cu Poliția ori de câte ori există suspiciuni privind comportamente violente sau situații care pot afecta siguranța elevilor.”, mai transmite Sebastian Nedelcu
De precizat faptul că Poliția va continua ancheta conform procedurilor legal.
La acest moment are loc ședința pentru prevenirea violenței școlare în cadrul Colegiului Armand Calinescu. Inspectoratul Școlar a inceput discuțiile cu conducerea unității de învățământ, iar la ora 17.00 va fi organizată o ședință cu părinții, iar mâine la ora 10.00 vor avea loc discuții cu elevii clasei din cadrul căreia fac parte cei implicați.
Instituția Prefectului va monitoriza permanent situația și va solicita actualizări din partea tuturor instituțiilor implicate.
Siguranța elevilor este o prioritate absolută. Am cerut măsuri ferme, responsabilitate și colaborare totală din partea tuturor instituțiilor implicate. Doar prin acțiune comună putem preveni violența și putem asigura un mediu educațional sigur pentru toți copiii.”, a mai precizat prefectul.


























