Momente tensionante la meciul de fotbal feminin din Liga a 2-a, FC Argeș – ASC Atletic Drobeta.
Partida s-a încheiat cu victoria categorică a echipei argeșene, scor 7-0, dar adversarele nu s-au lăsat mai prejos și au punctat la capitolul de bătaie.
Până în minutul 70, meciul a fost unul destul de liniștit, însă după ce Roxana Gîngoe, una dintre jucătoarele echipei argeșene, a cerut și a primit penalty, după un fault în careu, spiritele s-au încins, relatează argesfc.ro.
Trei jucătoare de la ACS Atletic Drobeta au contestat decizia arbitrului și nu s-au rezumat doar la vorbe, ci au trecut și la fapte. După ce l-au înjurat pe arbitru, au luat-o la pumni şi picioare pe cea care urma să execute lovitura.
În încercarea de a se apăra, Roxanei Gîngoe a ripostat, iar arbitrul a oprit meciul și le-a eliminat pe toate jucătoarele implicate în acest incident.
Eliminări pe bandă rulantă
Dar eliminările nu s-au terminat aici. Și antrenorul echipei din Drobeta Severin, Daniel Ispas, a fost eliminat după ce a primit două cartonașe galbene.
Tehnicianul nu a vrut să plece de pe teren, dar până la urmă a fost convins după ce arbitrul a avertizat că va pune capăt jocului. Daniel Ispas s-a conformat într-un final și a mers în spatele gardului, continuând însă să-l înjure pe arbitru.
În urma acestui succes, FC Argeș ocupă locul 7, în timp ce ACS Atletic Drobeta este ultima clasată a eșalonului secund. În runda următoare, programată pe 14 aprilie, FC Argeș va întâlni, în deplasare, pe ACS Atletic Olimpic Gherla, liderul seriei.
Foto: argesfc.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro