În urma descinderilor de astăzi, în cazul meciurilor trucate din Liga a-III-a, MAI anunță că patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore. Mâine, 26 februarie, acestea vor fi prezentate instanței cu propunere de măsură preventivă.
„Meciurile” aranjate în culise s-au mutat oficial la masa polițiștilor. După cele 34 de percheziții de astăzi, avem primele rezultate de pe „tabelă”:4 PERSOANE REȚINUTE – În urma probatoriului, 4 suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore. Mâine, 26 februarie, aceștia vor fi prezentați instanței cu propunere de măsură preventivă.”, transmite MAI
Potrivit Agerpres, printre cei reținuți se numără Claudiu Blaga, finanțatorul clubului C.S. Păulești, fotbaliștii Marius Sanda și Gabi Matei, dar și impresarul Nicolae Cristescu
Reamintim că 34 de percheziții au fost efectuate astăzi în București și în județele Argeș, Prahova, Vâlcea, Cluj, Ilfov și Dâmbovița, într-un dosar privind mai multe meciuri trucate. În urma acestora, 21 de persoane au fost duse la audieri.
Anchetatorii spun că, în sezonul competițional trecut, mai multe persoane din cadrul echipei clubului care activează în Liga a III-a, precum și alte persoane apropiate clubului, inclusiv jucători, ar fi aranjat rezultatele unor meciuri pentru pariuri sportive. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 840.000 de lei.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, pe parcursul ultimului sezon competițional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, precum și alte persoane aflate în legătură directă cu acesta, inclusiv jucători ai echipei, ar fi acționat în mod coordonat, în scopul influențării și alterării rezultatului unor partide disputate în cadrul Ligii a III-a organizate de Federația Română de Fotbal.
Ulterior, persoanele cercetate ar fi indus în eroare organizatori de pariuri sportive cu privire la corectitudinea desfășurării meciurilor și la integritatea competiției sportive, prin plasarea de pariuri atât în mediul online, cât și în agenții de profil, creând aparența unor pariuri conforme cadrului legal, în condițiile în care rezultatele partidelor ar fi fost cunoscute și prestabilite.
Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute foloase patrimoniale injuste în cuantum de aproximativ 840.000 de lei.
Foto: captură video Poliția Română/ MAI
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:












