Medic Bianca-Elena Popescu, Clinica Forte Vita: „Știința modernă a demonstrat că maladia psihică este o boală ca oricare alta și nu este rușinos să cerem ajutorul!”

de | 29.11.2022 12:31 | Știri, Județean, Lifestyle, Pitești

 

Când suntem afectați psihic de grijile de zi cu zi sau de evenimente stresante din viața noastră, tot ritmul vieții cotidiene ne este dat peste cap. De aceea, este imperios să cerem sprijinul specialistului atunci când nu ne putem recăpăta echilibrul.

Stigmatizarea afecțiunilor de această natură îi determină pe mulți din cei afectați să nu apeleze la terapie, efectele fiind de multe ori dezastruoase.

Medicul Bianca-Elena Popescu, psihologie clinică, din cadrul Clinicii Forte Vita Pitești, ne-a vorbit despre importanța pe care trebuie să o acordăm sănătății mintale.

 

De ce foarte multe persoane ezită să ceară ajutorul atunci când sunt copleșite de o problemă psihică?

Bunstarea emoțională stă la baza sănătății mintale și este cea care ne ajută să avem o viață bună și să facem față provocărilor cotidiene. Totodată, sănătatea mintală este un termen folosit pentru a indica absența unei boli psihice.

Boala psihică este privită încă de către societate ca o afecțiune rușinoasă, chiar reprobabilă. Acest fapt explică reticența multor persoane aflate în impas sufletesc de a apela la un specialist. De aceea, trebuie să subliniem că știința modernă a demonstrat că maladia psihică este o boală ca oricare alta și nu este rușinos să cerem ajutorul.

 

Cum este afectată viața unei persoane cu o boală psihică?

Atunci când ne referim la boli psihice, vorbim despre un concept vast, care cuprinde multe tulburări ce afectează modul în care simțim, gândim și ne comportăm, aceste stări influențându-i pe toți membrii familiei.

 

De ce sprijin poate beneficia o persoană diagnosticată cu acest tip de afecțiune?

Traversăm perioade grele din punct de vedere social și economic. Oamenii au nevoie de specialiști pentru a fi îndrumați și consiliați.

În România, sunt peste 860.000 de persoane cu dizabilități de tip grav, accentuat, mediu sau ușor. Aceștia pot beneficia de o indemnizație lunară ce le poate fi de folos în tratarea tulburării lor.

Informația este necesară!

 

Ce rol are psihologul?

Psihologul poate pune o cărămidă mică în construcția drumului pe care familia îl traversează alături de persoana bolnavă.

 

 

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

Dr. Ioana Gavrilescu, Clinica Forte Vita: „Păcălirea foamei cu un covrig înseamnă un aport caloric periculos!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Clinica Forte Vita