”Ca să fie ușor de digerat și să nu baloneze, pâinea se face din aluat care a stat la dospit 24-48 de ore, astfel încât bacteriile din drojdie sau maia să poată realiza predigestia glutenului”, explică unul dintre cei mai renumiți medici nutriționiști din țara noastră, Mihaela Bilic. Aceasta vorbește în ultima postare publicată despre ce preparate e mai bine să le cumpărăm decât să le facem în casă.
”Făcut în casă sau cumpărat?
Când vorbim despre mâncare toată lumea știe că e mai bine să fie făcută în casă decât cumpărată, mai bine gătită de noi decât produsă de industria alimentară. Dar și această regulă are excepții, există alimente gata preparate care sunt nu doar sănătoase și gustoase, dar facem chiar economie la capitolul bani și efort de gătit”, explică medicul nutritionist Mihaela Bilic.
”Sucul de roșii și pasta de tomate merită cumpărate ca atare”
Aceasta vine și cu câteva exemple de produse pe care este mai bine să le cumpărați, decât să le faceți în casă:
”Sucul de roșii și pasta de tomate merită cumpărate ca atare, vă scutește de efortul de a căra de la piață zeci de kilograme de roșii care trebuie apoi spălate, tăiate și transformate în suc. Nu mai punem la socoteală consumul de gaze pentru fierberea și sterilizarea borcanelor! Italienii sunt cei mai buni când vine vorba de “passata di Pomodoro”, rețetele lor sunt curate, produsul este făcut din roșii bine coapte, iar prețul mai mult decât rezonabil”, explică medicul nutritionist Mihaela Bilic, deși sunt foarte multe gospodine care toamna pregătesc acasă sucul de roșii sau pasta de tomate.
”Timpii de coacere trebuie respectați”
În ceea ce privește foile de plăcintă, ei bine medical nutritionist recomandă ca acestea să fie cumpărate, însă înainte trebuie citită eticheta pentru a alege producători care folosesc ingrediente curate, fără adaos de substanțe chimice: ”Foile de plăcintă pentru baclava sau plăcinta cu brânză se găsesc de cumpărat, nu merită să pierdeți timpul să le faceți în casă. Este prea mult efort și timp pierdut să frământați și să întindeți foi subțiri precum hârtia, industria alimentară știe să le facă mai bine! Același lucru este valabil și pentru aluatul de foietaj, crește mai frumos și are zeci de straturi în varianta de cumpărat. Citiți eticheta și alegeți producători care folosesc ingrediente curate, fără adaos de substanțe chimice”.
”Dacă tot vorbim de cocă și aluat, merită știut că și pâinea de calitate trebuie făcută de un brutar cu experiență. Multe persoane și-au luat aparat de frământat și copt pâine, dar asta nu înseamnă că produsul rezultat este mai sănătos și mai curat decât o pâine de cumpărat. Ca să fie ușor de digerat și să nu baloneze, pâinea se face din aluat care a stat la dospit 24-48 de ore, astfel încât bacteriile din drojdie sau maia să poată realiza predigestia glutenului. Și timpii de coacere trebuie respectați, ori asta nu știe să facă decât un brutar cu multă experiență. Să faci o pâine bună nu e la îndemâna oricui!”, precizează Mihaela Bilic.
”Brânzeturile și cașcavalul de calitate sunt făcute industrial”
Medicul nutritionist mai spune că: ”Fasole boabe, lintea și năutul sunt mai simplu de cumpărat în conservă, gata fierte. Cu excepția situației în care gătiți la cazan, pentru o armată de oameni, varianta în conservă ne permite să consumăm aceste boabe de fără risc de balonare, fără să ardem gazul ore întregi ca să le fierbem în mai multe ape. Avem avantajul că le găsim în mai multe variante de formă și culoare, în câteva minute poți să faci o mâncare de linte sau o iahnie de fasole chiar și pentru două personae”.
”Brânzeturile și cașcavalul de calitate sunt făcute industrial, nu artizanal. Acasă, după metode empirice, putem face brânză de vaci proaspătă și caș. Însă brânzeturile maturate presupun metode profesioniste de prelucrare a laptelui, culturi bacteriene atent selecționate, controlarea procesului de fermentare și reguli stricte de igienă. Brânza cumpărată din piață nu are același gust de fiecare dată, nu știm în ce condiții a fost obținută, iar după câteva zile își schimbă și culoarea și textura. Avem telemea artizanală dar rețeta nu e clară, nu știm să facem brânză de capră sau brânzeturi maturate, așa că mai bine le cumpărăm de la producători experimentați”, explică Mihaela Bilic.
În concluzie aceasta spune: ”Ușurați-vă munca în bucătărie și petreceți timp în familie, alături de cei dragi. Iar când vine vorba de mâncare faceți alegeri istețe, putem avea o alimentație sănătoasă chiar și cu produse de cumpărat!”
Foto descriptiv. Sursă foto: Adevarul si Facebook Mihaela Bilic.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea”, de pe muntele Athos – se află la catedrala din Mioveni