► Noua unitate medicală va avea şi sală de operaţii şi va fi inaugurată la sfârşitul verii.
Într-un interviu acordat săptămâna trecută „Ziarului Financiar”, medicul Cristian Lamba, managerul MedLife Solomed, a anunţat inaugurarea unei noi clinici în Piteşti. Potrivit acestuia, este vorba despre o hiperclinică, ce a presupus o investiţie de aproximativ 2 milioane de euro.
„Lucrăm la o hiperclinică ce le va fi utilă argeşenilor şi piteştenilor. Imagistica va fi punctul forte al noii clinci. De când s-a aflat că vrem să facem această clinică, suntem accesaţi de mulţi medici care doresc să lucreze cu noi şi, astfel, am diversificat foarte mult ramurile medicale.
De asemenea, am făcut o sală de operaţii, iniţial gândită pentru intervenţiile realizate de oftalmologul cu care lucrăm, dar care va putea fi folosită şi pentru intervenţii realizate de medici din alte specialităţi, cum ar fi ORL sau ortopedie de exemplu, în regim ambulatoriu, nu cu internare, cel puţin deocamdată. Investiţia va depăşi cifra de 1,8-2 milioane de euro. Sperăm ca în luna august, cel târziu în septembrie, să tăiem panglica“, a precizat dr. Cristian Lamba în cadrul emisiunii „#AntreprenoriiRoMâine”.
Clinică în loc de pensiune în centrul Piteştiului
Managerul clinicilor MedLife Solomed a mai spus că viitoarea unitate medicală va funcţiona într-o clădire închiriată. Potrivit jurnaliştilor ePiteşti, clădirea care va găzdui noua clinică este cea ridicată lângă Muzeul Judeţean Argeş, la intersecţia străzilor Eroilor şi Teilor, de către SC Grota Rece SRL. Iniţial, proprietarul, omul de afaceri Bogdan Ciuciu, dorea ca imobilul respectiv să fie o pensiune de patru stele, cu 21 de camere, însă se pare că acesta s-a răzgândit, schimbându-i destinaţia, astfel că aici ar urma să funcţioneze noua clinică MedLife Solomed.
Spital de recuperare şi laborator de analize – viitoarele investiţii MedLife Solomed
Planurile de dezvoltare ale MedLife Solomed nu se opresc însă aici, după cum mărturiseşte dr. Lamba. Astfel, în dorinţa diversificării serviciilor medicale oferite argeşenilor, reţeaua intenţionează să acorde mai multă atenţie îngrijirilor şi recoltărilor la domiciliu, dar şi recuperării medicale, respectiv tot ce înseamnă fizio sau kinetoterapie. În acest sens, Solomed împreună cu MedLife doresc să înfiinţeze un nou spital de recuperare în Piteşti.
De asemenea, planurile de investiţii vizează şi un laborator de analize: „Terminăm, deschidem noua clinică şi apoi deschidem altceva. Avem în plan şi crearea unui nou şi mare laborator la nivelul zonei pentru că este nevoie de aşa ceva“, a completat dr. Cristian Lamba.
Clinica Solomed activează pe piaţa serviciilor medicale din judetul Arges încă din primii ani de după Revoluţie, mai exact din 1992. Începând cu anul 2018, Clinica Solomed face parte din rețeaua Medlife, cea mai mare rețea de spitale și clinici private din România.
Parterneriatul lanţului de clinici fondat de medicul Lamba cu reţeaua medicală MedLife s-a dovedit unul eficient, dovadă cifrele în creştere pe toată linia: de la 90 de angajaţi la momentul preluării, la 145 în prezent, de la o cifră de afaceri de 1 milion de euro la 3 milioane de euro estimate pentru anul acesta, de la 5 clinici la 8 unităţi, la care se adaugă hiperclinica aflată în lucru.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Pentru a degreva Urgența de la Spitalul Mioveni, se va face un centru de permanență!