Cinci tineri din Argeș au avut posibilitatea să participe, săptămâna trecută, la o tabără interculturală în Letonia. Aceștia au avut șansa să cunoscă tradiții și obiceiuri specific altor culture, dar au avut și șansa unică să promoveze cultura din zona Argeșului. Tabăra a fost gratuită pentru tinerii ambsadori culturali. Cazarea, masa, preluarea de la aeroport, vizitele locale și toate materiale pentru tabără au fost asigurate de organizatori – Municipalitatea Jelgava. Scoala Populară de Arte și Meserii Pitești a plătit transportul până acolo.
Amalia Ioana Nițu (Domnești), Ioana Elena Petrescu (Domnești), Ștefania Iulia Trandafir (Pitești), David Ștefan Stan (Vulturești) și Iulian Cristian Ilie (Bârla), sunt cei cinci elevi ai Școlii Populare de Arte și Meserii care au participat, săptămâna trecută, la Tabăra de vară „Paint the world” din Letonia, pootrivit informării publicate de CJ Argeș. Rutina zilnică, începând cu trezitul devreme, a cuprins un program intens, cu multe ateliere de muzică și artă, dar și de dezvoltare personală, care au durat uneori până seara târziu. Fiecare participant a putut astfel să conștientizeze o dată în plus valoarea timpului pe care îl are la dispoziție. Expunerea la mai multe genuri de muzică, contactul cu tineri de vârsta lor, cu preocupări artistice comune, dar care vin din culturi atât de diferite i-au ”obligat” să-și ocupe locul în grup, să vorbească în limba engleză, să lucreze împreună, să-și pună la încercare abilitățile și creativitatea și mai ales să se susțină reciproc. Eforturile copiilor și ale instructorilor din toate cele 5 țări s-au concretizat într-un spectacol final, cu un public numeros, unde fiecare a reușit să-și pună în valoare calitățile artistice personale, dar și cultura propriei țări.
Programul structurat de către organizatori a fost extrem de solicitant, dar copiii au fost atât de ocupați să se distreze încât nici n-au observat cât de mult învață. Ca-n orice tabără, s-au legat prietenii dar, cel mai important, s-au creat conexiuni cu o rețea europeană de susținere a tinerilor pasionați de muzică și arte plastice, acesta fiind, de fapt, și obiectivul principal al acestei tabere.
Sursă foto: FB CJ Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: