Marți, pentru a marca 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” Mioveni, au avut loc serie de manifestări dedicate acestei zile care a reprezentat primul pas important pe calea înfăptuirii Statului Național Unitar Român.
Elevii claselor a III-a, a XI-a și a XII-a au participat la activitatea „Unirea Principatelor Române povestită de cei mari celor mici”, o lecție de istorie inedită și extrem de interesantă. O altă activitate care s-a bucurat de aprecierea celor prezenți a fost expoziția tematică „Darul meu pentru UNIRE – Din lada de zestre a bunicilor”. Realizată cu sprijinul elevilor care au expus costume naționale din mai multe zone ale țării precum și obiecte tradiționale vechi, expoziția a fost vizitată de elevi, cadre didactice, părinți și reprezentanții autorităților locale. Evenimentul s-a încheiat în sala de sport a liceului unde peste 200 de elevi și cadre didactice s-au prins în tradiționala Horă a Unirii.
Sursă foto: Facebook Primăria Orașului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: