Un tânăr de 23 de ani, cadru militar a fost găsit, sâmbătă dimineață, împuşcat în inimă, la Baza 89 Strategică de Comunicații și Tehnologia Informației aflată în București, potrivit Antena 3 CNN.
Maistrul militar Mănoiu Robert Andrei, în vârstă de 23 de ani, de la Baza 89 Strategică de Comunicații și Tehnologia Informației aflată în București, a fost găsit decedat, astăzi, 9 septembrie, în unitatea în care era încadrat. Militarul, care se afla în serviciul de zi pe unitate, a fost descoperit decedat, în jurul orei 6.40, în apropierea terenului de sport al unității, cu o plagă împușcată în dreptul inimii.
Imediat după descoperirea acestuia, a fost apelat serviciul de urgență 112, iar o echipă SMURD ajunsă la fața locului a constatat decesul militarului”, informează Ministerul Apărării.
Maistrul militarul profesa în cadrul unității militare din anul 2020.
La cea mai recentă evaluare psihologică, care a avut loc în luna februarie 2023, a reieșit faptul că bărbatul era apt pentru executarea serviciului militar.
Parchetul Militar Bucureşti a preluat cazul, iar în cadrul unității militare s-a constituit o comisie pentru a cerceta circumstanțele care au dus la decesul tânărului.
Sursa Foto ziarulamprenta.ro
Descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident între o mașină și o autobascuantă, în Merișani! Două victime implicate!