Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), lansează un nou apel de finanțare pentru punerea în siguranţă a monumentelor istorice aflate în pericol și pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice ale intervenţiilor asupra monumentelor istorice. Termenul limită pentru înscrierea proiectelor este 14 decembrie 2023, ora 14.00.
Ministerul Culturii anunță că suma disponibilă pentru demararea acestui apel este de 3.000.000 lei, cu derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanțare și 30 noiembrie 2024. Finanțarea proiectelor selectate va fi asigurată prin Timbrul Monumentelor Istorice.
Termen limită
Potrivit sursei citate, pot beneficia de finanțarea prin Timbrul Monumentelor Istorice, participând cu proiecte și cofinanțare în cadrul acestui apel, persoane fizice şi persoane juridice de drept public sau privat, care au calitatea de proprietar, titular al unui drept de superficie, de concesiune sau de folosinţă pentru o durată mai mare de 25 de ani sau titular al dreptului de administrare a unui monument istoric. Finanţarea se acordă numai în condiţiile existenţei unor surse de finanţare proprii sau atrase ale beneficiarului finanţării, într-un cuantum care nu poate fi mai mic de 10% din valoarea totală a finanţării solicitate. Termenul limită pentru înscrierea proiectelor în sesiunea curentă de finanțare este 14 decembrie 2023, ora 14.00, iar depunerea cererilor de finanțare se va desfășura exclusiv online, începând cu data de 17 noiembrie 2023 pe platforma de aici.
Sursă foto: Facebook MIPE
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Iată ce localități au primit finanțare