Ce dobânzi sunt? Programul Tezaur continuă în lunile octombrie și noiembrie

de | 17.10.2023 18:22 | Național, Economic

Poşta Română continuă să faciliteze accesul românilor la titlurile de stat, prin programul „Tezaur”, derulat de Ministerul Finanţelor Publice. De astăzi, doritorii pot subscrie pentru două noi emisiuni de titluri de stat cu scadenţe la 1, respectiv 3 ani și dobânzi anuale atractive de 6,25% și 7,25%. Veniturile generate sunt neimpozabile.

Prin subunitățile poștale, titlurile pot fi cumpărate astfel:

  • între 17 octombrie – 8 noiembrie 2023, prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei, în mediul rural;
  • între 17 octombrie – 9 noiembrie 2023, în oficiile poştale din mediul urban.

Potrivit informării celor de la Poșta Română, aceste titluri de stat, cu valoare nominală de 1 leu, sunt nominative și denominate în lei, asigurând astfel transparența. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în programul de emisiune. Subscrierea de fracțiuni ale unui titlu de stat nu se acceptă. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile și se pot răscumpăra în avans. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Nu există o sumă maximă care poate fi investită de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. ”Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri de anulare în perioada de subscriere. Ulterior, subscrierile sunt definitive şi nu mai pot fi eliminate”, potrivit sursei citate.

Sursă foto: Facebook Poșta Română.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cine a câștigat contractul? Transfăgărășanul ar putea fi deschis o perioadă mai lungă din an

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Finanţelor