Ministerul Dezvoltării. Energie termică mai eficientă și prietenoasă cu mediul

de | 16.02.2023 09:40 | Știri, Administrație, După locație, După subiect, Național

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat, în ședința de ieri, proiectul de lege pentru completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006. Astfel, potrivit informării publicate de Ministerul Dezvoltării actul normativ conţine măsuri care să determine operatorul care furnizează energia termică să presteze serviciul conform indicatorilor de performanţă privind calitatea şi cantitatea acestuia, precum şi pentru asigurarea creşterii ponderii energiei regenerabile în sectorul producerii de energie termică.

”Prin adoptarea măsurilor cuprinse în proiectul de lege, operatorii din sectorul termoficării vor fi determinați să se străduiască și mai mult pentru atingerea indicatorilor de performanță privind calitatea serviciului public de alimentare cu energie termică. Această măsură, împreună cu cea privind creșterea energiei regenerabile în sectorul termoficării, propusă de asemenea prin proiectul de lege, conduc la îmbunătățirea calității vieții și, implicit, la un trai mai bun al populației, în condiții prietenoase cu mediul. Astfel, în situația în care unitatea administrativ-teritorială nu deține în proprietate infrastructura tehnico-edilitară aferentă activității de producere a energiei termice, în caietul de sarcini pentru prestarea serviciului public de alimentare cu energie termică se va acorda un punctaj superior ofertantului care va produce energie din surse regenerabile în ponderea cea mai mare din necesar”, se arată în comunicatul publicat de Ministerul Dezvoltării.

De cealaltă parte, dacă unitatea administrativ-teritorială deține în proprietate infrastructura tehnico-edilitară aferentă activității de producere a energiei termice, inclusiv surse de producere din resurse regenerabile realizate de unitatea administrativ-teritorială potrivit strategiei locale a serviciului de alimentare cu energie termică a populației, în contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică sau, după caz, în hotărârea de dare în administrare se introduce o clauză de stimulare a maximizării producerii de energie termică din surse regenerabile.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

118 școli au fost evaluate cu risc seismic. Ce măsuri s-au luat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: