Minivacanță Paște 2024. Șase zile libere pentru bugetari

de | 11.04.2024 09:32 | Lifestyle, Național

Peste numai câteva săptămâni, angajații români se vor putea bucura de noi zile libere.

Mai exact, bugetarii vor avea parte de o nouă minivacanță de șase zile la începutul lunii mai. Aceasta va cuprinde  Ziua Muncii, 1 Mai și va fi legată cu zilele libere de Paște după ce guvernul a decis ca ziua de 2 mai să fie liberă, pentru a crea o punte între 1 Mai și Vinerea Mare, care în acest an va fi pe 3 mai.

Atenție! Cei care nu lucrează la stat nu vor avea liberă ziua de 2 mai. Ei vor fi liberi pe 1 Mai (Ziua Muncii), apoi vor merge la serviciu pe 2 mai, iar de pe 3 mai (Vinerea Mare) vor fi liberi până pe 7 mai (a doua zi de Paște). Așadar, cei din sectorul privat vor avea o minivacanță de 4 zile de Paște.

Ce alte minivacanțe mai sunt în 2024

Următoarea minivacanță de care vor bucura angajații români va fi de Rusalii. Astfel, bugetarii vor avea parte de o minivacanță de trei zile, de pe 22 până pe 24 iunie.

Zi liberă legală este și 15 august, când românii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, care va fi într-o zi de joi. Din acest motiv, Guvernul României a decis ca și ziua de vineri, 16 august, să fie liberă pentru bugetari.

Aceasta va fi urmată de o minivacanță de cinci zile în perioada Crăciunului. În condițiile în care Crăciunul (25 decembrie) și a doua zi de Crăciun (26 decembrie) vor fi miercuri și joi, Guvernul a decis ca și ziua de vineri, 27 decembrie să fie liberă pentru bugetari.

Următoarele  libere legale pe care le mai au românii în 2024 sunt:

  • 1 iunie – Ziua Copilului, sâmbătă,
  • 23 iunie – Rusalii, duminică,
  • 24 iunie – a doua zi de Rusalii, luni,
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului, joi,
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei, sâmbătă,
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României, duminică,
  • 25 decembrie – prima zi liberă de Crăciun, miercuri,
  • 26 decembrie – a doua zi de Crăciun, joi.

Ce amenzi riscă angajatorii care nu respectă legea

Conform legislaţiei în vigoare, angajatorul este obligat să acorde zilele libere legale salariaților, cu excepția celor care lucrează în unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică, precum şi în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Angajații care nu pot beneficia de aceste zile libere sunt recompensați pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală cu un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Foto descriptiv Ego.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Cum va fi vremea în minivacanţa de Paşte

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Guvernul României | Rusalii

Ultimele articole