Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus miercuri, 24 august, reținerea pentru 24 de ore, a 3 inculpați, care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori și exploatarea cerșetoriei.
Astfel, acest grup infracțional a fost organizat în luna mai a anului 2022 cu scopul comiterii infracțiunilor de trafic de minori și exploatarea cerșetoriei. Acest grup a acționat în municipiile Constanța și Brașov.
Astfel din luna mai, până în prezent, membrii grupului (părinții și persoane din anturaj apropiat) au profitat de pe urma vulnerabilității unui minor de 13 ani, transportându-l și controlându-l în repetate rânduri pe raza municipiilor Constanța, Brașov și Timișoara. Copilul a fost obligat să vândă cărți pe stradă și să cerșească pentru ei pe durata unui program îndelungat de muncă zilnic.
Chiar unul dintre părinții copilului l-a supravegheat îndeaproape pentru ca minorul să nu poată fugi.
Prin acest mod, membrii grupului au primit numeroase sume de bani, abuzând de vulnerabilitatea celui mic.
Astfel, pentru data de 24 august, organele oficiale au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară în județele Timiș și Prahova, în urma cărora au găsit peste 100 de cărți vechi și mai multe telefoane mobile.
Atât minorul, cât și frații acestuia, tot minori, au fost preluațo de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
În cursul zilei ieri, 25 august, cei trei inculpați au fost arestați preventiv de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța pentru o perioadă de 30 de zile.
Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română a asigurat suportul operațiunii.
Astfel, la această activitate au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă Timișoara și ai Grupării de Jandarmi Mobilă Ploiești.
Foto Descriptiv: HotNews
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident rutier în centrul Piteștiului! Sunt implicate 2 autoturisme!