Din data de 20 august, românii minori, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, pot călători în străinătate fără a fi însoțiți de un adult, în baza acordului notarial al părinților.
În acest moment cetățenii români minori pot călători în străinătate numai însoțiți, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali. Din 20 august, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii 274/2023, minorii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani vor putea părăsi teritoriul României fără a mai fi însoțiți de un adult. Astfel, „cetățenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, în condițiile prezentei legi”. Legea prevede patru situații specifice în care adolescenții pot părăsi țara neînsoțiți: ”să se deplaseze în străinătate în vizită la rude sau pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale ori pentru a urma un tratament medical fără de care viața ori sănătatea îi este pusă în pericol și prezintă acte doveditoare în acest sens”, arată cei de la avocatnet.ro.
Din punct de vedere formal, acordul părinților trebuie să fie dat sub forma unei declarații notariale, care va fi prezentată de către minor la ieșirea din țară, potrivit sursei citate. Conform legii, declarația respectivă va avea o valabilitate de trei ani și este necesară numai la ieșirea din țară a minorului, nu și la intrare.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Poliția de Frontiera Română.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: