Dintre toate obiceiurile românești, cel care a ajuns să se identifice cu sărbătoarea Crăciunului este colindul, iar în Mioveni tradiția transmisă de preoții slujitori de la bisericile din localitate, se păstrează în fiecare an. Astfel, sâmbătă, 23 decembrie, de la ora 17:00, sute de colindători din Mioveni însoțiți de preoți vor pleca la colindat pentru a vesti bucuria Nașterii Domnului.
Aceștia vor pleca de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Racovița și Biserica ”Sfinții Trei Ierarhi” Mioveni și vor parcurge Bulevardul Central al orașului în sunetul înălțător al colindelor tradiționale, potrivit informării administrației locale din Mioveni. După ce vor face un scurt popas muzical pe platoul din centrul civic, toți cei prezenți vor merge în Catedrala ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde vor susține un concert de colinde. Minunatele colinde autentice românești reprezintă o jertfă rostită și o neîncetată propovăduire vie a adevărului evanghelic pe care poporul român îl păstrează ca pe un odor de mult preț.
Sursă foto: Facebook Primăria Orașului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaoonline.ro:
În zilele libere de Crăciun. Dispecerat non-stop pentru cetățenii din Mioveni!