Mircea Diaconu crește cai de echitație în gospodăria natală de la Vlădești

de | 09.07.2022 14:49 | Județean, Lifestyle, Știri

  • Mircea Diaconu crește cai de echitație!

 

Actorul Mircea Diaconu, după ce a terminat cu drumurile la Bruxelles, nemaifiind europarlamentar, a revenit la matcă. Acesta, alături de soția sa, actrița Diana Lupescu, locuiește în casa natală din comuna argeșeană Vlădești. După cum a povestit recent pentru Antena Stars, se simte dator să ducă povestea mai departe, să îngrijească plantele, animalele și obiectele lăsate în grijă de predecesori.

Dacă undeva te-ai născut, acel spațiu intră în tine, e cel care te formează, te definește. Cu el pleci mai departe. Dacă tu renunți la astea, e ca o formă de dispariție. De aceea eu sunt aici. Ținem gospodăria mai departe, creștem găini, cum au făcut bunicii, părinții.”, a povestit Mircea Diaconu pentru publicul larg.

 

Mircea

În gospodăria de la Vlădești, Mircea Diaconu crește și cai pentru echitație. Nepoata sa, Ana, este un jocheu de excepție, iar de curând și-a adăugat două trofee importante în palmares.

 

Sunt un bunic fericit! Nepoțica mea, Ana-Maria Diaconu, a câștigat Grand Prix-ul la categoria Copii și locul I pe echipe, împreună cu Briana Vasile și Mara Constantinescu, reprezentând România la Cupa EEF (Cupa Europeană Ecvestră) din Bulgaria. Cu astfel de copii avem viitor!”, a scris Mircea Diaconu pe pagina personală de Facebook, pe 13 iunie.

Faptul că este legat de Argeș, cu precădere de Muscel, o spune și autoturismul pe care îl conduce, un ARO. Născut la Vlădești în 1949, a urmat cursurile liceului din Câmpulung și apoi Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, făcându-și debutul pe scenă în 1970, la Teatrul Bulandra. A jucat în foarte multe producții cinematografice și piese de teatru. Cariera politică și-a început-o încă din 1990. Primul mandat de parlamentar l-a câștigat în 2008, devenind senator de Argeș din partea PNL. A fost ministru al Culturii și europarlamentar independent. În 2019, a candidat și la prezidențiale, clasându-se pe locul al patrulea. Cu toate că este o personalitate în lumea artistică, concetățenii săi îl consideră un vecin bun, popular și plăcut.

 

Mircea

 

VEDETELE ALEG ARGEŞUL

Monica Anghel și-a făcut pensiune în comuna Berevoești

Mircea Diaconu nu este singura personalitate care a preferat să se așeze în județul nostru. Interpreta Monica Anghel și-a construit o pensiune superbă în Argeș, în comuna Berevoești. Conacul Sfânta Elena are opt camere și este situat în satul Bratia, oferind un cadru natural pitoresc și liniștit. Povestea sa pe meleagurile noastre începe în 2015, când a achiziționat o proprietate a fostei fabrici de cherestea „Stâlpeni Forestal”. Cu un efort al familiei sale și multă muncă, a reușit să deschidă porțile acestei pensiuni. Turiștii care trec parcul conacului Sfânta Elena au mari șanse să o întâlnească pe îndrăgita și volubila artistă, care își dedică mult timp acestei activități.

 

Monica Anghel

 

Bebe Cotimanis s-a mutat la Bogați

Cea mai rezonantă și cunoscută voce din televiziune, Bebe Cotimanis, a devenit și el argeșean. Fost director al Teatrului „Al. Davilaˮ, a ales mai întâi să se mute la Budeasa, iar de mai bine de un an locuiește în comuna Bogați. În Argeș, nu și-a găsit doar casa, ci și aleasa. Acesta o are ca parteneră de viță pe colega sa de scenă, actrița argeșeană Iulia Dumitru.

 

 

Elena Lasconi, după ce a locuit 15 ani în Câmpulung, a devenit primar

Un caz atipic este cel al primăriței de la Câmpulung, Elena Lasconi. Acum mai bine de 15 ani, fosta crainică de la Pro TV a venit în Muscel, iar în 2020 a candidat la postul de primar al Câmpulungului și cetățenii au învestit-o cu încrederea lor. Dedicată trup și suflet municipiului, aceasta a anunțat săptămâna trecută, în ziua de Sânziene, că intenționează să schimbe denumirea Câmpulungului prin adăugarea particulei „Muscel” la restul numelui.

Elena Lasconi

 

Florin Călinescu locuiește la Băbana

În pandemie, actorul Florin Călinescu s-a izolat la proprietatea pe care o deține în Băbana și acolo a rămas. În localitatea argeșeană omul de televiziune crește găini, bibilici și chiar porci. Actorul este legat de comuna argeşeană, prin părinţii săi, tatăl său fiind născut în Băbana, şi pe aici şi-a petrecut şi o parte din copilărie.

Florin Călinescu

 

Bodo de la Proconsul – mutat la Dobrești și implicat în proiecte sociale

Solistul trupei Proconsul a venit în Argeș, în localitatea Dobrești, în pandemie, alături de soția sa Loredana și cei doi băieți. Aici nu au stat doar să contemple natura, ci au derulat un proiect inedit. Într-o clădire din centrul localității, au creat un „Atelier de joacă” și pe viitor îi va implica și pe adolescenți, nu doar pe copii.

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole