Pentru al patrulea an la Topoloveni, credincioșii, preoții de la cele șase parohi ale orașului având alături reprezentanții administrației locale au participat la procesiunea ”Drumul Sfintei Crucii”. Un eveniment de o încărcătură spirituală mare, care a adunat un număr impresionat de oameni.
”Drumul Sfintei Crucii” reprezintă drumul parcurs de Mântuitorul Iisus Hristos, cu Crucea pe umeri, de la pretoriul unde a fost dată sentinţa de condamnare la moarte, până la Golgota, locul unde a fost răstignit. Și în acest an, la Topoloveni, comunitatea s-a unit într-o acțiune ce a devenit tradiție. Astfel, preoții și locuitori de toate vârstele s-au adunat la procesiune pentru a aduce laudă Mântuitorului. În Joia Mare alaiul de oameni au pornit pe traseu. De altfel, alaiul s-a oprit pe la troițele care adăpostesc cruci vechi, descopeirte pe raza localității, și icoane realizate în tehnica mozaic și vitraliu. A fost prezent și primarul orașului, Gheorghiță Boțîrcă.
Sursă foto:
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Gheorghiță Boțârcă, omul care sfințește locul. Candidează pentru un nou mandat la Topoloveni