Momente de spaimă pentru un medic celebru! Casa i-a fost devastată de urs

de | 14.06.2023 13:59 | Eveniment, Național, Știri

Prezența urșilor devine din ce mai periculoasă în proximitatea locuințelor, deoarece, în căutarea de hrană, animalele sălbatice nu au nici o teamă de a intra în curțile și casele oamenilor.

Acest lucru l-a simțit pe pielea sa și un medic celebru din România, care a avut ghinionul de a-i fi devastată casa de vacanță din Predeal, de un urs.

Animalul sălbatic a spart o uşă dublă, din sticlă, şi a intrat în locuinţă, la doar trei ore după plecarea proprietarului, potrivit observatornews.ro

Chiar dacă ușa era încuiată, ursul a spart geamul și a mers în bucătărie, unde s-a ospătat din frigider şi a lăsat dezastru în urma sa. Apoi, el și-a continuat vizita prin casă.

A urcat chiar şi la etaj, acolo unde se aflau dormitoarele.

Speriat, medicul trage un semnal de alarmă și spune că s-ar fi putut întâmpla o tragedie dacă se aflau în acel moment în casă.

Pur şi simplu am fost, am stat în casa respectivă, am plecat, după aproximativ 3 ore după ce am plecat, deja ursul era în casă. Putea oricând să intre peste noi, putea oricând să vină peste familia mea, peste copiii mei.”, a declarat Felix Popescu, proprietarul casei

sursă foto antena3.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Detalii noi despre atacul urșilor de la Băbana!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Felix Popescu | Predeal

Ultimele articole