Monalisa-Marina Ioniță, consilier județean „Întotdeauna am văzut partea plină a paharului în așa fel încât să mă simt bine în pielea mea”

de | 15.02.2024 10:00 | Din ediția tipărită, Județean, Lifestyle

Cu o energie inepuizabilă, calculată și exigentă, așa cum îi cere și profesia, stăpână pe sine, Monalisa-Marina Ioniță este parte a administrației locale din 2022, când a depus jurământul în calitate de consilier județean, fiind aleasă pe listele PSD. Cariera sa profesională, dezvoltată în paralel cu cea politică, se desfășoară într-un domeniu fascinant, unde responsabilitățile sunt uriașe. Monalisa-Marina Ioniță este chimist principal la SC Nuclearelectrica SA – Fabrica de Combustibil Nuclear Mioveni, unde se produc fasciculele care alimentează Centrala Nucleară Cernavodă.

Monalisa Ionita 2 - Monalisa-Marina Ioniță, consilier județean „Întotdeauna am văzut partea plină a paharului în așa fel încât să mă simt bine în pielea mea”

Deși acum activează într-o zonă a științelor exacte, are și o latută creativă, ceea ce se observă în simțul său estetic.

E important să avem curajul să visăm că putem face lucrurile să se întâmple, că ne putem transpune visurile în realitate, oricât de îndrăznețe ar fi! Pasiunea mea pentru design nu s-a schimbat, chiar dacă nu am făcut carieră în domeniul acesta. Traseul meu profesional a evoluat în domeniul nuclear. Știind că mi se potrivește ceea ce fac și stăpânesc ce am de făcut, caut să urmez excelența profesională.”, ne-a mărturisit aceasta.

Sunt o norocoasă! Toate schimbările din viața mea au fost în bine. Consider că alegerea făcută acum mai bine de 20 de ani de a intra în politică a fost oportună. Întotdeauna am văzut partea plină a paharului în așa fel încât să mă simt bine în pielea mea. Nu regret nimic din ce-am făcut și am fost în acești ani. Pentru că fiecare om, fiecare lucru și fiecare decizie din trecut m-au adus aici. Aspirațiile mi le-am ancorat la realitatea timpurilor respective, iar deciziile pe care le-am luat au  fost în ton cu vârsta. În activitatea politică, realitatea a ales să fac parte dintr-o echipă la care am aspirat.”, ne-a dezvăluit Monalisa-Marina Ioniță.  

Pe ce calități a mizat pentru a își stabili țintele și a își bifa succesle?

  Pot să spun despre mine că sunt o persoană creativă, ingenioasă, săritoare, cu o gândire analitică, axată pe performanță și rezultate. Respectând principiul «Să faci astăzi ceva care te va face mai bun mâine», afirm despre cariera mea (atât cea profesională, cât și cea politică) faptul că a avut un parcurs firesc. În politică, concurența și provocările sunt obstacole care pot fi doborâte prin perseverență  și tenacitate.”, ne-a explicat domnia-sa.

Considerând că nu dificultățile pe care le întâmpini sunt definitorii, ci modul în care le tratezi pentru a le depăși, este de părere că fiecare provocare, fiecare obstacol trebuie să modeleze individul care le experimentează aducându-l la o variantă cât mai profesionistă.

Instabilitatea economică, exodul forței de muncă specializate sunt fenomene care și-au pus o amprentă negativă în evoluțiile manageriale, este de părere Monalisa-Marina Ioniță, dar cu toate acestea, „mulți au depășit piedicile prin calitățile lor și au dezvoltat, au salvat sau excelat, după caz”, mai adăugă ea.

Pentru anul care abia a început, în plan personal, își propune să continue îmbunătățirea performanței.

Pe plan administrativ și politic, proiectele sunt la nivel de echipă. Performanța echipei din care fac parte rezultă din atitudinea și performanțele individuale și este direct proporțională cu gradul de asumare a responsabilității la nivel personal.”, a explicat Monalisa-Marina Ioniță.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mioveni | Nuclearelectrica