A murit după ce a mâncat cozonac! Deținută de la Penitenciar- găsită fără viață
Caz șocant într-un penitenciar din România! O deținută s-a prăbușit la pământ și a murit imediat după ce ar fi mâncat o felie de cozonac.
Incidentul a avut loc la Penitenciarul de Femei Târgșorul Nou, din Prahova, miercuri seara. Femeia, în vârstă de 70 de ani, a mâncat felia de cozonac, iar apoi a acuzat o stare de rău, respirând tot mai greu, potrivit Antena 3 CNN.
Medicii Penitenciarului de Femei au intervenit pentru a-i corda primul ajutor și au început manevrele de resuscitare. De asemenea, personalul a sunat la 112 pentru a solicita sprijin.
Din nefericire, în ciuda efortului depus de medici, deținuta nu a putut fi salvată.
Potrivit reprezentanților penitenciarului, femeia suferea de mai multe afecțiuni cronice.
În data de 12 aprilie 2023, în jurul orelor 19.50, la nivelul Penitenciarului de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou personalul de supraveghere din cadrul secţiei regim deschis a fost alertat cu privire la faptul că persoana privată de libertate A.N.V., în vârstă de 70 ani, prezenta stări de rău şi tulburări respiratorii. Personalul medical al unității de detenție a intervenit imediat pentru acordarea primului ajutor și a început manevrele de resuscitare, concomitent fiind apelat Serviciul Unic de Urgență 112. În pofida eforturilor depuse, decesul a fost declarat la ora 20:44, au transmis reprezentanții Penitenciarului de Femei Târgșorul Nou.
Foto descriptiv Digi 24
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Paște 2023: Programul marilor magazine! Vezi orarul de funcționare al supermarketurilor