John Goodenough, laureat Nobel şi pionier al bateriilor lithium-ion, s-a stins din viațăduminică la vârsta de 100 de ani.
A fost un lider la vârful cercetării ştiinţifice în numeroasele decenii ale carierei sale”, a declarat Jay Hartzell, preşedintele Universităţii statului Texas, de la Austin, unde Goodenough a predat timp de 37 de ani, despre omul de ştiinţă american John Goodenough
John Goodenough a primit Premiul Nobel pentru Chimie (2019) la vârsta de 97 de ani. Acesta era alături de britanicul Stanley Whittingham şi de japonezul Akira Yoshino, pentru cercetările desfăşurate în domeniul bateriilor lithium-ion. El devenea astfel cel mai în vârstă laureat al prestigiosului premiu, notează Reuters, citat de Agerpres.ro, conform Antena 3 CNN.
Acest tip de baterii reîncărcabile se află la baza electronicelor wireless, aşa cum sunt telefoanele mobile şi laptopurile”, informează Academia Regală Suedeză.
news.uchicago.edu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Anchetă după BAC! Primul subiect a fost căutat pe internet cu câteva ore înainte de examen!